Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi ipoteze în cazul fetiței de 5 ani ucise în Baia Mare. Motivul pentru care anchetatorii au luat 15 copii la audieri

La o săptămână de la crima care a îngrozit România, ucigaşul fetiţei de cinci ani din Baia Mare este încă liber. Într-o nouă încercare a anchetatorilor de a restrânge cercul suspecţilor, alţi 15 copii au fost luaţi de jandarmi şi duşi cu duba la audieri.

de Redactia Observator

la 06.05.2018 , 20:30

La o săptămână de la crima care a îngrozit România, ucigaşul fetiţei de cinci ani din Baia Mare este încă liber. Într-o nouă încercare a anchetatorilor de a restrânge cercul suspecţilor, alţi 15 copii au fost luaţi de jandarmi şi duşi cu duba la audieri.

15 copii sunt duşi, din nou, cu duba Jandarmeriei, la audieri. De data aceasta, se vede clar că cei mici sunt însoţiţi de părinţi. Intervenţia decurge mult mai calm, deşi oamenii îi acuză pe anchetatorii de discriminare. Spun că ieri, autorităţile au luat copii la grămadă şi fără acordul adulţilor, deşi au încercat să-i oprească pe jandarmi. 

Oamenii s-au revoltat, după descinderile în comunitatea de la marginea oraşului. 

Vezi și

Poliţia Română a transmis însă că fiecare copil a fost audiat, conform procedurilor, în prezenţa unui părinte. 

La ordinul procurorului de caz, copiii ar fi fost întrebaţi ce îşi amintesc din ziua crimei. Când au văzut-o ultima oară pe Estera Marcovici şi în compania cui era. La interogatoriu nu a participat şi un psiholog. Legea spune că acesta poate fi chemat la cererea părinţilor sau dacă anchetatorii cred că este nevoie de el. Psihiatrii care au urmărit imaginile cred că cei mici ar fi putut fi afectaţi de ceea ce au trăit. 

Gabriel Diaconu, medic psihiatru:

Ce face acum Poliţia este un joc de imagine din care să reiasă că au depus toate eforturile. Victima e o persoană pe care o cunoşteau, este un copil cu care se jucau, să fie prinşi acum în scrutinul public în care Poliţia îi vede ca potenţiali agresori este groaznic pentru ei.  

Adrian Cuculis, avocat:

Organele de urmărire penală au făcut într-un fel un abuz de putere, dar nu putem spune în mod clar că a acţionat ilegal.

Jandarmii au ridicat şi patru adulţi. Printre ei, şi unchiul fetiţei ucise. Cel care, imediat după crimă, a lansat şi o ipoteză care pare să fie din nou luată în calcul de investigatori.

Se bănuieşte că a fost într-o zi sau ieri un om cu barbă le-o oferit copiilor bomboane, mai multe dulciuri, mărturisete bărbatul.

Sunt informaţii că individul şi-ar fi schimbat înfăţişarea. Cert este că a trecut o săptămână de la crimă, şi nici după rezultatul probelor ADN ucigaşul nu a fost identificat. 

Cătălin Cherecheş, primar Baia Mare:

Aş vrea foarte mult ca ministrul de Interne să îşi pună în mişcare corpul de control şi spă se verifice modul în care s-a desfăşurat până acum această anchetă.

Locul în care a fost ucisă Estera este peste drum de zidul pe care primarul din Baia Mare l-a ridicat în urmă cu şapte ani pentru a separa două blocuri locuite de romi. Gestul edilului a fost aspru criticat la acea vreme şi i-a adus şi o amendă de 6.000 de lei. 

Acum, el şi alţi 24 de politicieni din Maramureş au anunţat o recompensă de 40 de mii de lei pentru cel care ajută la prinderea criminalului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Noi ipoteze în cazul fetiței de 5 ani ucise în Baia Mare. Motivul pentru care anchetatorii au luat 15 copii la audieri