Video Noi detalii în cazul copiilor legați de calorifer. Mama şi iubitul îi imobilizau ca să se certe "în tihnă"
În războiul adulţilor, copiii sunt victime sigure. Un nou caz de cruzime dusă până la extrem iese la iveală astăzi. Într-un apartament din Satu Mare, poliţiştii au găsit doi copii de 2 şi 4 ani, legaţi cu frânghie de un calorifer. Culmea, nu pentru ei fuseseră chemaţi agenţii, ci ca să oprească un conflict între mama celor mici şi iubitul acesteia. Femeia fusese şi ea ameninţată cu moartea.
Totul a ieșit la iveală atunci când polițiștii au fost chemați la domiciliul bărbatului pentru a aplana un conflict izbucnit între el și partenera sa. Când au ajuns acolo, au găsit-o doar pe femeie, în fața blocului, pentru că bărbatul a apucat să plece.
În interiorul apartamentului, polițiștii au găsit doi minori de 2 și 3 ani, care se aflau legați de un calorifer în zona bazinului cu un cordon. Din declarațiile femeii, se pare că bărbatul i-ar fi legat pe aceștia după ce a agresat-o pe femeie, dar și pe unul dintre cei doi copii. Şi cu o zi înainte părinții i-au mai legat pe cei doi copii de calorifer pentru a-i supraveghea mai ușor, din spusele lor. Conform jurnaliștilor de la PresaSM, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și s-a emis un ordin de protecție pe numele său, iar mama a fost arestată la domiciliu.
Minorii au fost deja preluați de cei de la DGASPC și duși într-un centru special. Părinții sunt cercetați pentru rele tratamente aplicate minorului și lipsire de libertate în mod ilegal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
