Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noutăţile digitale de la Academia de Poliţie. Viitorii poliţişti, pregătiţi cu tehnologie de ultimă generaţie

Laboratoare VR, poligoane cu scenarii virtuale și anchete reconstruite digital. Viitorii ofițeri de poliție se pregătesc astăzi cu tehnologie de ultimă generație. De la trageri simulate, cu reacții în timp real, până la scanări 360 ale locului faptei, instruirea clasică este completată cu cea digitală. 

de Cristi Popovici

la 23.01.2026 , 20:17

Cu ochelarii de realitate virtuală pe ochi, studenții sunt introduși direct în scenarii operative. Pe monitor apar imagini reale de la o misiune a Gărzii de Coastă, iar viitorii poliţişti învaţă mult mai uşor procedurile standard.

"Urmăriţi o acţiune de salvare, iar colegii efectuează triajul şi înregistrarea persoanelor pe care le urcă la bord.", spune un poliţist

Sunt 26 de stații de lucru, care pot rula simultan scenarii diferite, adaptate nivelului de pregătire al fiecărui student. Instructorii pot opri exercițiul în orice moment, pot relua secvențele-cheie și explică, pas cu pas, deciziile corecte.

Articolul continuă după reclamă

"Pe aceste simulatoare VR se pot pune scenarii din mai multe domenii: frontieră, cum este acum, criminalistică, rutieră, combaterea crimei organizate, absolut orice, astfel încât tinerii care învaţă să devină poliţişti să se dezvolte mult mai repede. De aici, apoi din Laborator, ei continuă practica pe teren, cu lecţia deja învăţată.", explică Cristian Popovici, reporter Observator

"Mă bucur că avem parte de o astfel de tehnologie şi ne ajută să ne dezvoltăm, să înţelegem mai bine despre ce e vorba acolo în teren.", spune o studentă

După simulările VR, pregătirea continuă în zona de criminalistică, acolo unde tehnologia este deja standard în anchetele moderne. Viitorii polițiști învață cum se documentează corect o faptă penală, fără să altereze probele. Un scanner 3D performant este folosit pentru a reda fidel locul unei infracțiuni.

Reporter: La ce fel de cazuri poate fi folosit?

Student: Infracţiuni, crime, furturi, jafuri, cam orice infracţiune. Îl ducem in incaperea respectiva, ii dam drumul, el scaneaza la fata locului si noi avem imaginile pe calculator.

Urmează testul reacției sub presiune. Poligonul de tragere nu mai înseamnă doar ținte fixe, ci scenarii virtuale, construite exact ca în intervențiile reale.

"Înţeleg că sunteţi frustrat, dar se va rezolva. Vă rog să lăsaţi uneltele jos! Vă rog, vă rog! Şi trage!", spune studentul

"A fost primul scenariu pe care îl întâlnesc. Nu ştii cum reacţionează, trebuie să fii atent la modul cum vorbeşte, cum gesticulează persoana respectivă, să ştii la ce te poţi aştepta.", adaugă studentul

Toate aceste sisteme fac parte dintr-un amplu proces de modernizare al Academiei de Poliţie. În total, 12 laboratoare noi, realizate cu 13,5 milioane de lei, bani din PNRR, schimbă modul în care sunt pregătiți viitorii polițiști. După exercițiile virtuale, studenții ajung și în poligonul real, acolo unde lecțiile învățate în simulări sunt puse în practică cu armament adevărat.

1700 de tineri sunt înscrişi acum la cursurile de ofiţeri la Academia de Poliţie. La nivelul ministerului de Interne, există, însă, un deficit de 18.000 de poliţişti, ceea ce reprezintă un sfert din numărul total de agenţi şi ofiţeri.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ar trebui modificată formula de calcul a impozitului auto?
Observator » Evenimente » Noutăţile digitale de la Academia de Poliţie. Viitorii poliţişti, pregătiţi cu tehnologie de ultimă generaţie