Video "Nu am văzut aşa ceva în viaţa mea". Oameni înspăimântaţi după ce sute de hectare au ars lângă casele lor. Risc ridicat de incendii de vegetaţie în toată ţara
Alertă maximă şi în România! Incendii de proporţii pot să apară în orice zonă, din cauza caniculei, avertizează Raed Arafat. Ieri, sute de pompieri au luptat cu mai multe focare puternice în Constanţa, Gorj şi Ilfov. La marginea Bucureştiului a izbucnit alt incendiu puternic, după cel de acum două zile. Iar în toată ţara, 500 de incendii de vegetaţie s-au produs doar în ultima săptămână.
Alarma s-a dat seara trecută în localitatea Ghergani, din judeţul Dâmboviţa. În doar câteva minute, trei hectare de teren au fost mistuite de flăcări.
După ce marţi a izbucnit un incendiu violent la marginea Capitalei, ieri o altă perdea de flăcări se ridică la câţiva metri în aer. O coloană de fum ameninţător anunţă pericolul. Localnicii din Măgurele, oraş-satelit al Capitalei, se tem că focul va ajunge la casele lor.
Incendiile au băgat spaima în localnici
Bianca Iacob, reporter Observator: Sunt 1, 2, 3 locuri în care arde în acest moment cu flacără şi o singură maşină de stingere a pompierilor. Fumul negru se îndreaptă către casele oamenilor de aici, din Măgurele.
- Două maşini făcute zob după ce s-au ciocnit puternic în Constanţa. O persoană încarcerată după ce unul...
- Fermierii privesc înlăcrimaţi cum îşi pierd investiţiile de milioane de euro. Un sistem de irigaţii...
- Electric Castle 2023. Festivalul a început cu probleme organizatorice: porţile nu s-au deschis la timp şi au fost...
15 maşini de pompieri ajung în cele din urmă la câmpul care arde. Localnicii din zonă îi privesc pe salvatori cu sufletul la gură. Spun că flăcările au pornit din senin.
Aproape 15 hectare de rapiţă au ars lângă Măgurele până să izbutească pompierii să potolească incendiul.
Între timp, alte flăcări izbucneau pe un teren viran de la marginea Cartierului Giurgiului. Incendiile de ieri au adus şi mai multă spaimă, după focul de proporţii care a mistuit acum două zile, ore în şir, vegetaţia din Bragadiru. 300 de hectare au ars chiar lângă casele localnicilor.
Martor: Bă, eu nu am văzut aşa ceva în viaţa mea! Băi, omule, ăsta (n.r. focul) vine tot aici, nu e bine.
A fost panică şi judeţul Constanţa
Ieri, vegetaţia s-a aprins din nou, după ce acum două seri focul ameninţa penitenciarul Poarta Albă. Incendiul a mers de data aceasta spre calea ferată. Trei trenuri cu sute de pasageri au fost oprite înaintea zonei periculoase. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru situaţii de urgenţă, avertizează că riscul de incendii este mare în toată România.
Raed Arafat, şeful DSU: Deci avem un risc unic pentru un simplu motiv. Este secetă şi îi mai avem şi pe cei care pornesc aceste incendii.
Andrei Corlan, comisar general Garda de Mediu: Această problemă a apărut acum, recent, dar este cauzată de indiferenţa şi inconştienţa asupra acestei practici, până la urmă, de incendiere a miriştilor.
Bianca Iacob, reporter Observator: La ora 16.00, aplicaţia arată 36 de grade. În câmp adie uşor şi vântul iar asta însemnă că în orice moment focul se poate autoaprinde chiar şi de la oglindirea unui ciob. Incendierea este interzisă şi mă refer aici la incendierea de vegetaţie uscată. Amenda poate ajunge până la 15.000 de lei pentru persoanele fizice. Anul trecut au fost peste 20.000 de incendii de vegetaţie, cele mai multe în ultimii cinci ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰