Video "Nu ţi-e ruşine? Că-ţi dau una de mori!". Scandal ca la uşa cortului între un consilier şi primarul din Tâmna, în timpul unei şedinţe transmise live
A fost scandal monstru, în sediul unei primării comunale din judeţul Mehedinți, chiar în timpul unei şedinţe de consiliu local! Primarul, deranjat că a fost filmat cu o cameră ascunsă, imaginile fiind transmise live de către un consilier local, a reacţionat foarte violent. I-a auncat telefonul şi i-a adresat cuvinte neadecvate și amenințătoare bărbatului. Incidentul a ajuns în atenția poliției, care a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.
Primar: Bă, nu ţi-e ruşine? Că-ţi dau una de mori! Păi, păi, ce filmezi, mă, acolo? Ce filmezi? Nu ţi-e ruşine? Îţi dau în cap cu el! Îl arunc acum, fi-ţi-ar ăsta...
Imaginile au fost transmise live de către consilier
Aceste imagini au fost transmise live chiar de consilierul local, care, a avut ca scop să difuzeze în direct toată şedinţa de consiliu. Iar acest lucru l-a deranjat foarte tare pe primarul din Tâmna.
Consilier: Domn' primar, daţi-mi telefonul, vă rog frumos! De ce îl aruncaţi?
- Jumătate de Bucureşti rămâne fără apă caldă. Care sunt zonele afectate şi cât durează lucrările
- Cum arată viaţa de student într-un cămin din Bucureşti: gândaci, limacşi şi hoţi, provocările de zi cu zi....
- De la sancţiuni de 200 de lei la 2.500 de lei. Măsura luată după ce 50% din şoferii amendaţi pentru parcare nu...
Șerban Iliuţă Dumitru, primar Tâmna: În cadrul şedinţelor nu se filmează. Sunt şedinţe publice, dar noi avem prin Regulament că nu se filmează! I-am spus omului să nu filmeze.
Motivul disputei, decontarea navetei
Disputa dintre primar şi consilier a pornit din timpul dezbaterilor, mărul discordiei fiind decontarea navetei pentru angajații primăriei. Alesul local i-a reproșat edilului că nu există o reglementare legală care să permită adoptarea unei astfel de hotărâri.
Dumitru Cioană, consilier local PMP Tâmna: A ţipat la mine, un acces de furie, o ieşire total necontrolată, a vrut să mă lovească, moment în care m-am ridicat, m-am ferit.
Șerban Iliuţă Dumitru, primar Tâmna: Nu am avut niciun comportament inadecvat. M-am dus şi i-am spus să nu mai filmeze. Nevrând să se conformeze, i-am luat telefonul şi i l-am pus deoparte.
Cei doi au ajuns la Poliţie unde au avut de dat explicaţii pentru comportamentul deviant. Consilierul local a depus plângere pentru purtare abuzivă. Conflictul lor este unul mai vechi, edilul fiind deranjat de postările pe care consilierul le face despre el pe pagina sa de socializare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰