O biserică şi mai multe firme, prădate de un grup de tineri din Hunedoara. Au furat scule şi burlane de cupru
Cinci tineri din Hunedoara, dintre care un adolescent de 17 ani, au fost reţinuţi după o serie de furturi comise din societăţi comerciale şi chiar dintr-o biserică. Prejudiciul depăşeşte 28.000 de lei, iar suspecţii au fost duşi la audieri şi urmează să ajungă în faţa procurorilor cu propunere de arestare preventivă, potrivit Agerpres
Adolescentul este bănuit de furtul de scule electrice şi motofierăstraie, în valoare de aproximativ 15.000 de lei. Totodată, el este suspectat de comiterea unui furt de burlane din cupru ce decorau pereţii unei biserici din municipiu, prejudiciul fiind estimat la 13.000 de lei.
Conform IPJ Hunedoara, adolescentul a fost reţinut vineri şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva.
Sâmbătă, Biroul de Investigaţii Criminale Hunedoara a pus în executare alte patru mandate de aducere pentru tineri bănuiţi că ar fi participat la comiterea acestor furturi.
"Persoanele vizate au fost depistate, conduse la sediul Poliţiei, iar după audiere au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 16 noiembrie, să fie prezentate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere de arestare preventivă", anunţă IPJ Hunedoara.
Poliţiştii au reuşit recuperarea unei părţi din sculele electrice sustrase.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰