O fată de 14 ani, reținută după ce s-a bătut cu o colegă, la școală. Cearta ar fi pornit de la un băiat
O elevă de 14 ani din localitatea Pilu, județul Arad, a fost reținută de polițiști după ce s-a bătut cu o colegă de 12 ani chiar în curtea școlii. Incidentul ar fi pornit, potrivit unor surse locale, de la un conflict legat de un băiat. Polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire, iar conducerea școlii urmează să propună scăderea notei la purtare a elevei agresive, potrivit News.ro.
"La data de 1 octombrie a.c., poliţiştii din Pilu au fost sesizaţi despre faptul că, o minoră ar fi fost lovită de către o altă minoră,în vârstă de 14 ani, în incinta unei şcoli. În urma cercetărilor efectuate şi în baza probatoriului administrat, minora de 14 ani a fost reţinută pentru 24 de ore", a transmis IPJ Timiş.
Potrivit sursei citate, cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru lovire.
Conform reprezentanţilor ISJ Arad, directorul şcolii va propune scăderea notei la purtare a elevei de 14 ani.
De asemenea, potrivit presei locale, cearta dintre cele două fete, una de 12 ani şi alta de 14 ani, ar fi pornit din cauza unui băiat.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰