Video O femeie a incendiat maşina fostului soţ. Focul a distrus şi autoturismul de lângă: "A mai rămas o roată"

Răzbunare cu scântei la Piatra Neamţ! Supărată pe fostul soţ, o femeie a incendiat maşina acestuia, iar furia ei a ars mai mult decât se aştepta. Focul a distrus şi automobilul parcat alături. Pagubele se apropie de 100 de mii de euro şi ar putea să o trimită la închisoare.

de Angela Bertea

la 05.05.2026 , 19:31

În zori, un apel la 112 anunţa pompierii că o maşină arde într-o parcare aproape de centrul oraşului.

"M-am trezit când au început să bubuie, zic, ce Dumnezeu, s-a dărâmat un bloc? Se auzeau bubuieli de la mașină, că pocneau, eu știu... rezervorul", spun martorii.

Pompierii au ajuns rapid, dar nu au mai putut salva nimic din cele două maşini.

Articolul continuă după reclamă

"Incendiul se putea propagă şi la alte autoturisme aflate în imediată apropiere a acestora. Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost acțiunea intenționată", spune Irina Popa, purtător de cuvânt ISU Neamţ.

Focul a pornit de la acest autoturism, iar flăcările s-au exins la maşina parcată în spatele său. Pagubele sunt însemnate.

Ambele maşini sunt complet distruse

În timp ce bărbatul vizat de răzbunarea fostei soţii dădea declaraţii poliţiştilor, victima colaterală a furiei femeii socotea pagubele.

"Mi-a crescut tensiunea. E daună totală, ce a mai rămas întreg văd ca e o roată. Am dat 47.000 de euro pe ea", spune păgubitul.

La audieri, poliţiştii au aflat că foştii soţi se certau pentru custodia copilului. Acum doi ani, femeia ar fi incediat şi uşa de la intrarea în apartamentul fostului soţ.

"Ştiu că a fost un eveniment şi în decembrie 2024 între ei, ar fi dat foc pe scară", spun cunoscuţii.

După acel episod, poliţiştii au emis ordin de protecţie pentru fostul soţ, iar femeia a fost monitorizată până acum două luni cu brăţară electronică. Acum, ea este acuzată de distrugere prin incendiere, pedepsită cu închisoare de la doi la şapte ani.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că euro va depăşi pragul de 5,2 lei până la sfârşitul zilei?
Observator » Evenimente » O femeie a incendiat maşina fostului soţ. Focul a distrus şi autoturismul de lângă: "A mai rămas o roată"