Video "Moartea soţiei mele este un circ pentru el". Soţul Valentinei, ameninţat cu tribunalul de medicul estetician
Vin acuzaţii grave după moartea Valentinei, femeia care a sfârşit în urma unui lifting facial considerat de rutină. Soţul acesteia spune că a fost ameninţat de medicul estetician şi că bărbatul nu dă doi bani pe decesul fostei paciente. Cabinetul privat din Capitală, unde a fost operată Valentina a fost închis. Verificările au scos la iveală deficienţe majore în procesul de sterilizare a instrumentarului medical.
"La dânsul nu contează că a murit o persoană care anterior morţii a trecut prin mâinile dânsului", spune Sorin Dumitru, soţul pacientei.
Sunt acuzaţiile soţului Valentinei la adresa medicului estetician Marian Simion. Femeia din Râmnicu Vâlcea şi-a dorit un mini-lifting facial, procedură numită cat eyes, de alungire a ochilor. Opreaţia banală a luat însă o întorsătură tragică. Pacienta a murit după 10 zile de comă.
"Nu este normal ca un om tânăr, la 45 de ani, să meargă să-şi facă o mică operaţie după care totul să decurgă în aşa fel încât persoana respectivă să fie înmormântată. Dânsul ne-a ameninţat oarecum voalat prin mesajul care ni la trimis că ne va acţiona în judecată pe noi pentru defăimare", mai spune Sorin Dumitru, soţul pacientei.
Cabinet închis și amenzi de 70.000 lei
Cabinetul de estetică aflat în cartierul Primăverii din București în care femeia şi-a găsit sfârşitul a fost închis în urma controlului efectuat de echipa Inspecției Sanitare de Stat şi s-au dat amenzi de 70.000 de lei pentru neregulile găsite.
"Cred că a trebuit ca soţia mea să moară pentru ca să se întâmple anumite situaţii, să se modifice ceva", a declarat Sorin Dumitru, soţul pacientei.
Soţul femeii spune că nu i s-au făcut analize medicale înainte de intervenție. Mai mult, era obligată să plătească daune în cazul în care va defăima cabinetul pe reţelele sociale. După intervenţie, medicul spunea că nu are ce să îşi reproşeze.
"Totul a fost informat, totul a fost în regulă. La orice intervenţie cu anestezie locală mică nu este nevoie", a declarat medicul.
Au vorbit însă zeci de femei, care spun că medicul estetician le-a distrus pe viaţă. Dintre ele, cel puţin cinci au ajuns în instanţă.
"Tot ce trăim noi acum este ceva de nedescris. Se pare că moartea soţiei mele pentru domnul doctor Marian Simion este un circ. N-am simţit la dânsul pic de empatie", mai spune Sorin Dumitru, soţul pacientei.
Cazul este investigat şi de Colegiul Medicilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
