Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O firmă din Ilfov a vrut să înregistreze "Brașov" ca marcă de bere. Cererea a fost blocată de OSIM

Primăria Brașov a blocat înregistrarea unor mărci de bere care purtau numele orașului și ale unor repere montane cunoscute, precum Tâmpa și Postăvarul. O firmă din Ilfov a încercat să obțină exclusivitate pentru denumirile Brașov, Postăvaru și Tâmpa, însă OSIM a dat dreptate administrației locale, care s-a opus folosirii comerciale a acestor simboluri locale.

de Claudiu Loghin

la 15.10.2025 , 17:55

Braşov, Postăvarul, Tâmpa. Trei locuri de renume. Pentru orice turist, sunt unele dintre cele mai frumoase destinaţii din ţara noastră. Chiar şi străinii ştiu ce reprezintă. Aşa că o firmă de bere din Ilfov s-a gândit să se folosească de notorietatea lor pe eticheta băuturilor alcoolice.

"Totul a început în luna mai a acestui an. Firma cu sediul în Popeşti-Leordeni a depus la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci două cereri pentru utilizarea exclusivă a unor mărci comerciale. Aceste mărci conţin denumirile Tâmpa, Braşov şi Postăvarul", a transmis Claudiu Loghin, reporter Observator.

Reacţia Primăriei Braşov

Articolul continuă după reclamă

Evident, primăria din Braşov a reacţionat imediat la OSIM pentru a bloca acest demers.

"Nu e normal ca altcineva, din altă localitate, să-şi înregistreze nişte mărci cu care nu are nicio legătură. Şi în exclusivitate. Nu utilizează apă din Braşov, nu se fabrică berea în Braşov, nu are nicio legătură cu oraşul nostru", a spus Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Brașov.

De aceeaşi părere au fost şi reprezentanţii OSIM care au decis să refuze, momentan provizoriu, cererea firmei de bere din Ilfov. Răspunsul a venit, deocamdată, doar pentru denumirile "Braşov" şi "Tâmpa".

"Cele două mărci cuprind elemente ce nu dau distinctivitate mărcii, respectiv denumirile Braşov şi Tâmpa. Aceste denumiri sunt uzuale în limbajul comun şi comercial şi nu pot fi înregistrate ca mărci. Deci, trebuie să rămână la dispoziţia tuturor", a informat Elena Elvira Marin, reprezentant OSIM.

Ce spun localnicii

Între timp, părerile braşovenilor cu privire la acest demers sunt împărţite. Unii spun că ar fi bună reclama, în timp ce alţii nici nu vor să audă de aşa ceva.

"Mă gândesc că din punct de vedere al publicităţii ar face bine. Adică face publicitate şi la localitate şi la un produs", a spus un localnic.

"Da, e o reclamă bună, dar pe berile produse în Braşov", a afirmat un alt localnic.

"Nu, dacă nu are nicio legătură cu Braşovul", a spus un alt braşovean.

Decizia finală în acest caz va fi luată de OSIM în luna noiembrie. Firma de bere din judeţul Ilfov nu a putut fi contactată pentru o reacţie.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » O firmă din Ilfov a vrut să înregistreze "Brașov" ca marcă de bere. Cererea a fost blocată de OSIM