O persoană a murit, după ce maşina în care se afla a fost lovită de tren în Satu Mare
Accident feroviar în Satu Mare. O persoană a murit, iar o alta este resuscitată la faţa locului, după ce maşina în care se aflau a fost lovită în plin de un tren. Tragedia a avut loc în cartierul Balta Blondă din municipiu. Traficul în zonă a fost oprit.
La fața locului a fost dispus un echipaj de pompieri cu autospeciala pentru descarcerare, un echipaj SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și mai multe echipaje de Poliție.
Surprinşi de tren pe calea ferată
Una dintre persoane a decedat în urma accidentului, în timp ce alta este resuscitată la fața locului.
Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a determina cu exactitate modul în care s-a petrecut accidentul rutier. Autoturismul a fost împins de garnitura de tren circa 20 de metri, scrie PresaSM. Cel mai probabil șoferul ar fi încercat să traverseze calea ferată și a fost surprins de tren pe șine.
Ce spun salvatorii
Astăzi, în jurul orei 14:42, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier grav, în municipiul Satu Mare, înainte de intrarea în cartierul Sătmărel.
Un autoturism a fost lovit de un tren de călători, rezultând două victime încarcerate și inconștiente.
La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de stingere cu apă și spumă, echipajul de descarcerare și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, cu un total de 11 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare. De asemenea, în sprijin a fost mobilizat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Victimele accidentului sunt o femeie în vârstă de aproximativ 77 de ani și un bărbat cu vârsta in jur de 82 de ani. Ambele persoane se aflau în stop cardio-respirator (SCR) la momentul extragerii din autoturism și au fost preluate de echipajele medicale care au inițiat imediat manevrele de resuscitare.
Trenul implicat în accident este un Interregio pe ruta Satu Mare – Oradea, având la bord 27 de pasageri. Din fericire, niciuna dintre persoanele aflate în tren nu a necesitat îngrijiri medicale.
Operațiunea de intervenție este coordonată de comandantul Detașamentului Satu Mare, prezent la fața locului, iar autoritățile competente vor continua cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.
În urma intervenției echipajelor de urgență sosite la fața locului, persoana de sex masculin implicată în incident a fost declarată decedată, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale.
Persoana de sex feminin, aflată inițial în stop cardio-respirator a răspuns pozitiv la manevrele de resuscitare și a fost stabilizată la locul intervenției. Ulterior, aceasta a fost transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, în stare critică, cu politraumatisme multiple.
Echipajele operative rămân în teren pentru finalizarea misiunii și asigurarea măsurilor specifice.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰