Video De la patron, la jucători, tot clubul Rapid a venit să-i aducă un ultim omagiu lui Lucescu. Băsescu: "Respect"
Sunt ultimele ore în care români, străini, apropiaţi, fani ai fotbalului sau pur şi simplu oameni care l-au admirat, îşi iau rămas bun de la Mircea Lucescu. Şi sunt mulţi, impresionant de mulţi cei care fac asta. Printre cei care au venit astăzi să îşi aducă ultimele omagii se numără Premierul Ilie Bolojan, Marius Lăcătuş şi mulţi dintre foştii lui jucători. Cei care doresc să îşi ia rămas bun de la de la cel mai titrat antrenor român, omul care a trăit şi a respirat fotbal, o pot face până diseară la ora 20. Mâine, într-un cerc restrâns va avea loc înmormântarea.
A doua zi de priveghi la Arena Națională a început dimineața la ora 10, iar încă de la deschiderea porților au început să vină oameni care au vrut să evite aglomerația așteptată acum spre după-amiază. Deocamdată, atmosfera este una liniștită, nu sunt cozi, iar oamenii intră în tăcere, cu flori și lumânări pe care le lasă lângă fotografia lui Mircea Lucescu, amplasată la intrarea în stadion.
Premierul Ilie Bolojan, la catafalcul lui Mircea Lucescu
Primul oficial care a ajuns aici a fost premierul Ilie Bolojan, a venit la ora 10:00, a stat câteva secunde în fața sicriului și a făcut o scurtă declarație. La puțin timp au început să apară și nume importante din fotbalul românesc. Au venit Daniel Pancu, Dănuț Lupu, Dani Coman, Dumitru Dragomir, Marius Lăcătuș, Ilie Dumitrescu și Gică Craioveanu.
Toți au vorbit despre Mircea Lucescu nu doar ca despre un mare antrenor, ci mai ales ca despre omul care le-a schimbat destinul în fotbal. Omul care i-a format, i-a certat, i-a ajutat și care a influențat generații întregi de jucători și de antrenori. Au ajuns la stadion și Edi Iordănescu cu Anghel Iordănescu, cu o coroană mare de flori, pe care au lăsat-o la sicriul lui Mircea Lucescu și se vor reculege alături de Răzvan.
Au ajuns și reprezentanți ai statului, o delegație a Ministerului Afacerilor Interne, condusă de Bogdan Despescu, a venit să-i aducă un ultim omagiu. A fost prezent și ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. În următoarele ore sunt așteptate și delegațiile cluburilor din București. Reprezentanții FCSB ar urma să ajungă în curând.
Iar apoi sunt așteptați cei de la Rapid și Dinamo. Și poate că aceasta este una dintre cele mai puternice imagini ale acestei zile. Echipe care, în mod normal, nu stau niciodată una lângă alta. Echipe rivale iată se întâlnesc acum în același loc, pentru același om.
Organizatorii spun că valul de suporteri este așteptat spre seară
Cea mai emoționantă imagine pe care o vedem de aseară și astăzi este alta: cea a lui Răzvan Lucescu, cel care stă lângă sicriul tatălui său și îi întâmpină pe toți cei care vin, le strânge mâna, îi îmbrățișează pe cei pe care îi cunoaște, schimbă câteva vorbe cu fiecare.
De ore întregi este acolo, fără să plece, și poate că în felul acesta îi seamănă cel mai mult tatălui său. Un om care a fost mereu lângă ceilalți. Până în prezent, estimările oficiale arată că în jur de 7-8 mii de oameni au trecut pe la Arena Națională, iar programul continuă astăzi până la ora 20.
Organizatorii spun că valul de suporteri este așteptat spre seară, când oamenii vor veni după serviciu. Atunci, intrarea de aici, de la Arena Națională, ar putea deveni neîncăpătoare, nu pentru un meci, nu pentru un trofeu, ci pentru un ultim mulțumesc spus unuia dintre cei mai mari oameni din istoria fotbalului românesc.
Jucătorii, antrenorii și conducătorii clubului Rapid i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu
Fotbaliștii și componenții staffurilor tehnic și administrativ ale clubului FC Rapid au venit, miercuri, la Arena Națională acolo unde i-au adus un ultim omagiu fostului selecționer Mircea Lucescu, decedat marți seara la Spitalul Universitar de Urgență din București. Jucătorii îmbrăcați toți în negru au venit cu coroane de flori și lumânări și s-au recules pentru câteva minute la căpătâiul fostului selecționer.
Acționarii clubului, Dan Șucu și Victor Angelescu, precum și antrenorul Constantin Gâlcă au prezentat condoleanțe fiului lui Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, și celorlalți membri ai familiei prezenți la Arena Națională. La ieșirea din stadion, acționarul Victor Angelescu a declarat că Mircea Lucescu a însemnat enorm pentru gruparea giuleșteană.
"E o zi grea, am venit să îi aducem un ultim omagiu celui mai mare antrenor român. E o zi tristă pentru tot fotbalul românesc și nu numai. Mircea Lucescu a însemnat enorm pentru Rapid, pentru Dinamo, pentru echipa națională și întreg fotbalul românesc. E o mare pierdere, condoleanțe familiei și apropiaților. Pentru noi, cei de la Rapid, Mircea Lucescu va rămâne veșnic în inimile noastre", a menționat el.
"În ultimul an a avut mai multe supărări, iar ratarea calificării echipei naționale la Cupa Mondială cred eu că l-au afectat și a ajuns să moară mai repede decât ar fi trebuit. Lucescu a fost un om care a pus în slujba fotbalului tot ce a avut el. Iar acum, din păcate, nu mai este printre noi", a mai spus Angelescu.
Anghel Iordănescu: Mircea Lucescu este înțeleptul fotbalului românesc
Fostul antrenor al echipei naționale a României, Anghel Iordănescu, prezent, joi, la Arena Națională, l-a lumit pe "înțeleptul fotbalului" pe fostul selecționer Mircea Lucescu, decedat, marți, la vârsta de 80 de ani.
"Eu și familia am venit să ne luăm rămas bun de la un titan al fotbalului românesc. Fotbalul românesc pierde acum un jucător de excepție, dar și unul dintre antrenorii cu care noi toți ne-am mândrit. El ne-a adus multe satisfacții și bucurii. Mircea Lucescu este înțeleptul fotbalului românesc. I-au trecut prin mână generații întregi, i-a crescut, i-a format, i-a educat pe fotbaliști. El a avut întotdeauna grijă ca jucătorii de mare talent să aibă și o educație aleasă", a spus Iordănescu.
"Cred sincer că noi toți nu o să-l uităm niciodată. Respect și recunoștință vom avea pentru Mircea Lucescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște. Drum lin între îngeri", a adăugat Iordănescu.
Traian Băsescu: Respect pentru Mircea Lucescu
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, i-a adus joi un ultim omagiu antrenorului Mircea Lucescu. Traian Băsescu a venit la Arena Națională cu o coroană de flori albe, pe care a depus-o la baza catafalcului, ea fiind purtată de doi reprezentanți ai Jandarmeriei Române, care fac și gardă la catafalc.
Fostul președinte a ținut un moment de reculegere, iar apoi a rămas preț de câteva minute de vorbă cu fiul antrenorului, Răzvan Lucescu. "Nu am de spus decât un singur cuvânt: RESPECT pentru Mircea Lucescu. A avut o viață extraordinară, dedicată sportului și României. Respect pentru Lucescu", a afirmat Traian Băsescu, la ieșirea din Arena Națională.
În anul 2009, președintele Traian Băsescu l-a decorat pe antrenorul Mircea Lucescu cu Ordinul Național 'Steaua României' în grad de Cavaler, în semn de înaltă apreciere a întregii activități fotbalistice și a performanțelor obținute ca antrenor, încununate prin câștigarea Cupei UEFA 2009, în finala de la Istanbul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
