Video Oferte de vacanţă la mare. Hotelierii oferă inclusiv pachete de 3 nopţi de cazare la preţ de 2
De ce să nu schimbi schiurile cu marea? Pentru a evita aglomerația de pe drumurile care duc la munte, mulţi părinți au ales să-şi ducă copiii în vacanţă…la mare. Ofertele pe litoral sunt avantajoase, iar hotelurile cu all inclusive în topul preferinţelor. Nu numai vara e frumos la mare, ci şi iarna, iar părinţii care au venit cu micuţii se bucură din plin de o plimbare pe plajă sau relaxare la piscină.
Piscinele hotelurilor de pe litoral sunt pline ochi de copiii care se bucură din plin de vacanţa de schi. petrecută la mare. Părinții au ales marea pentru a evita aglomerația de pe drumurile spre munte.
Hotelierii au venit imediat cu oferte avantajoase
"Ne bucurăm de un grad de ocupare de sută la sută. Locaţia noastră întotdeauna este vizitată şi în vacanţele copiilor şi în vacanţa de schi", spune Alexandra Bedregeanu, şef recepţie hotel.
"Avem pentru dânşii oferte de două nopţi, cu micul dejun inclus. Copiii beneficiază de gratuitate, cu vârsta până în zece ani", spune Anda Nedelcu, director de vânzări hotel.
- Şapte răniţi, între care doi copii, după ce un automobil şi o maşină a unei firme de curierat s-au ciocnit,...
- Două autoturisme de lux, dispărute din Suedia, descoperite în Constanţa
- Şosea transformată în derdeluş pentru copiii unei comune din Constanţa. Primarul a blocat accesul maşinilor
- Un minor de 15 ani s-a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident grav, în Constanţa. A fost găsit...
- Cele mai căutate restaurante de la malul mării. Delicatesele pentru care turiştii vin special: "Foarte bune"
"Avem şi loc de joacă pentru copii, piscina, care este atracţia principală a locaţiei noastre, respectiv zona de SPA cu masaje, teraspii de tot felul pentru părinţii care sunt şi ei bucuroşi de vacanţa copiilor", spune Alexandra Bedregeanu, şef recepţie hotel.
La un alt hotel din Mamaia plătești 2 nopți si stai 3.
"Această ofertă este valabilă până pe 6 martie, urmând ca din 9 martie să avem o altă ofertă asemănătoare", spune Elena Tiba, şef recepţie hotel.
Deşi gradele din termometre sunt cu minus, turiștii veniți pe litoral se bucură şi de plimbările pe faleză.
Următoarea vacanţă a copiilor va fi cea de Paşte în perioada 18-27 aprilie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰