Video Operaţiune de amploare pentru ridicarea maşinilor parcate ilegal: "Avem nevoie şi de bun simţ"
A început marea curăţenie de primăvară: trotuarele şi benzile de circulaţie din Capitală sunt eliberate de maşinile parcate ilegal. Poliţiştii locali de la toate primăriile şi cei de la Brigada Rutieră au amendat mii de şoferi care încalcă regulile şi au ridicat maşini de pe domeniul public. Taxa de recuperare depăşeşte 1.500 de lei, iar şoferii se plâng că sunt obligaţi să parcheze ilegal pentru că nu au suficiente locuri de parcare.
Bucureştiul e Vestul sălbatic când vine vorba de parcări. Şoferii îşi lasă maşinile pe unde apucă. Pe trotuare, direct pe prima bandă. Alţii le abandonează cu anii în locuri nepermise. Poliţiştii locali au plecat la vânătoare. Toate maşinile ridicate ajung în acelaşi loc.
"Odată adusă aici în depozit, maşina poate fi recuperată doar după ce proprietarul va achita 3 taxe. Amenda pentru că a parcat ilegal, cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei, încă 1.000 de lei taxa de ridicare şi transport şi încă 80 de lei pentru fiecare zi în care maşina rămâne aici în depozit. Şoferii au însă si un termen limită până la care îşi pot recupera maşinile: de până în 6 luni", explică Andreea Milea, reporter Observator.
Altfel, autoturismele sunt scoase la licitaţie, sau duse la casat.
15.000 de şoferi din Bucureşti au păţit-o doar în ultimele luni, după ce şi-au lăsat maşinile parcate la întâmplare. Poliţiştii rutieri au dat 2.500 de amenzi în două luni. Şi mai multe sancţiuni au dat poliţiştii locali din subordinea primăriei generale - aproape 5.000, de la începutul anului.
Zilele trecute, pe o arteră din centrul Capitalei, un şofer a blocat şi trotuarul şi banda unică pentru autobuz.
Amenda putea fi chiar mai mare de atât. Dacă blochezi porţi de acces sau benzi de circulaţie, poţi fi sancţionat şi cu 2.500 de lei.
"E bine că amendează. Se blochează străzi, tramvaie, autobuze, tot, pentru că nu au pe unde să treacă si se blochează tot orașul. Trebuie să ne învătăm să respectăm regullile si poate statul să facă ceva cu parcările să fie cum trebuie", explică un șofer.
"Ca să amendeze, trebuie să creeze locuri de parcare. După ce creezi locuri ai si pretenţii să parcheze corect oamenii. Pana atunci fiecare parchează cum poate. Nu e normal dar asta e situaţia", explică un alt șofer.
La rândul lor, cele 6 primării de sector au amendat încă 10.000 de şoferi şi le-au ridicat maşinile.
"Dacă se prezintă la maşină în timpul procesului de ridicare al autoturismului, se achită taxa de ridicare şi sancţiunea pentru fapta încălcată", explică Cristian Prodan, şef serviciu Poliţia Locală Sector 3.
Edilul Capitalei le sugerează celor care nu au unde să parcheze în centru să renunţe la maşini.
"Înțeleg că unii s-au învătat să-şi parcheze masina în fata universităţii, in fata ministerului, in faţa primăriei, în fața locului de muncă dar centrul este destul de bine afluit cu transportul in comun", a declarat Ciprian Ciucu, primar al Capitalei.
"De foarte multe ori, aceştia invocă faptul că oprirea a fost pentru scurtă durată, nu au găsit loc de parcare", explică Claudiu Costea, purtător de cuvânt Brigada Rutieră.
Toţi edilii de sector au scos poliţiştii la verificări. Poliţiştii locali din Sectorul 2 au dat amenzi în valoare de 1 milion si jumătate de lei.
"Acţiunile noastre sunt în creştere pentru că vrem să transmitem un mesaj extrem de clar, da, avem nevoie de locuri de parcare, avem nevoie şi de bun simț", a declarat primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă.
În Bucureşti, peste un milion şi jumătate de maşini se înghesuie pe aproximativ 250.000 de locuri de parcare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
