Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Palatul Parlamentului, iluminat în culorile drapelului ucrainean pe 24 februarie, la 4 ani de la război

Deputaţii vor păstra un moment de reculegere în şedinţa de plen din 23 februarie pentru comemorarea ucrainenilor ucişi în război, iar pe 24 februarie Palatul Parlamentului va fi iluminat în culorile drapelului ţării vecine, a decis, miercuri, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres. 

de Redactia Observator

la 11.02.2026 , 14:56

Palatul Parlamentului, iluminat în culorile drapelului ucrainean pe 24 februarie, la 4 ani de la război - Sursa: Profimedia

Totodată, pe 24 februarie va fi arborat, în faţa sediului Parlamentului, drapelul Ucrainei.

Ambasada Ucrainei în Romania a transmis Biroului permanent al Camerei Deputaţilor o solicitare cu privire la marcarea, pe 24 februarie, a 4 ani de la începutul invaziei ruseşti în Ucraina.

"Pe 24 februarie 2026 se împlinesc 4 ani de la începutul invaziei ruseşti pe scară largă a Ucrainei. În această perioadă poporul ucrainean a demonstrat un eroism şi o rezistenţă excepţională în confruntarea cu agresorul brutal. În acest sens, precum şi ca o manifestare de solidaritate fermă cu poporul ucrainean, partea ucraineană se adresează către partea română cu propunerea de a se alătura altor state din lume prin comemorarea cetăţenilor Ucrainei omorâţi în război printr-un minut naţional de reculegere la cea mai apropiată şedinţă a Parlamentului de data menţionată, precum şi arborarea drapelului ucrainean în fata Parlamentului României în data de 24 februarie şi prin iluminarea acestei clădiri în culorile drapelului ucrainean. Solidaritatea României cu Ucraina are o mare importanţă în depăşirea agresiunii armate a Federaţiei Ruse, restaurarea respectării principiilor fundamentale a dreptului internaţional şi dezvoltarea unei Europe paşnice, reziliente şi prospere", se arată în memorandumul Ambasadei Ucrainei adresat Biroului permanent.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
CSM propune: șoferii să rămână fără permis până se judecă contestația. Sunteți de acord?
Observator » Evenimente » Palatul Parlamentului, iluminat în culorile drapelului ucrainean pe 24 februarie, la 4 ani de la război