Francisc, un Papă modest. A cerut doar 30 de minute de odihnă pe zi, pentru vizita în România
Modestia Papei Francisc i-a copleşit deja pe români. Nu are nicio cerinţă specială pentru vizita sa în ţara noastră. Ţine doar să respecte programul de odihnă. Suveranul Pontif are un ritm biologic excelent şi se trezeşte în zori.
Modestia Papei Francisc i-a copleşit deja pe români. Nu are nicio cerinţă specială pentru vizita sa în ţara noastră. Ţine doar să respecte programul de odihnă. Suveranul Pontif are un ritm biologic excelent şi se trezeşte în zori. Tocmai de aceea, în călătoria sa în România, după masa de prânz, a cerut măcar jumătate de oră de odihnă. În fiecare seară se va întoarce în Palatul Nunţiaturii Apostolice a Sfântului Scaun din Bucureşti. O clădire istorică în care a fost cazat, în urmă cu două decenii, şi Papa Ioan Paul al II-lea.
Despre Papa Francisc se spune că este Suveranul Pontif care are două dimineţi în fiecare zi. Şi asta pentru că respectă un regim de odihnă strict. Adoarme devreme, în jurul orei 9 seara, şi se trezeşte dimineaţa la 4. Fără ceas! Imediat după aceea, rosteşte rugăciunea lui Thomas Morus pentru bunădispoziţie.
"Doamne, dă-mi o digestie bună. Şi ceva pentru a digera. Dă-mi simţul umorului ca să pot accepta o glumă şi să îi fac şi pe alţii părtaşi la bucuria mea". Urmează un mic-dejun, apoi consultă presa.
Doar 30 de minute de odihnă
- Papa Francisc, internat la un spital din Roma. Sănătatea Suveranului Pontif, tot mai fragilă
- Inteligenţa artificială conţine "o umbră a răului", avertizează Vaticanul: "Dezinformarea se poate răspândi...
- Ce spune BOR despre declaraţia Papei Francisc privind celebrarea Paştelui la aceeaşi dată de către ortodocşi...
- Biserica Catolică este pregătită să accepte un singur Paşte pe an pentru toți creștinii, anunţă Papa Francisc
- Papa Francisc a căzut și s-a rănit la braț, anunță Vaticanul. Este a doua accidentare în doar câteva...
Asta va face şi în România, din 31 mai până pe 2 iunie, când se va întoarce la Vatican. Iar după mesele de prânz de la Bucureşti, Şumuleu-Ciuc şi Blaj, va respecta ritualul celor 30 de minute de odihnă.
După fiecare dintre vizitele din ţară, Sfântul Părinte se va întoarce cu avionul papal la Bucureşti. Va dormi la Nunţiatura Apostolică, ambasada Sfântului Scaun. Este locul unde se simte ca acasă. Este un Papă simplu şi modest, iar dovadă sunt imaginile din Italia, unde ieri Papa Francisc s-a întâlnit cu credincioşii la Loretto. Când au vrut să îi sărute mâna, acesta i-a refuzat politicos.
Au început pregătirile pentru evenimentul istoric.
Peste 20 de mii de persoane sunt așteptate la Catedrală în data de 31 mai. Şi pentru ca toată lumea să poată urmări ceremonia, va fi amplasat un ecran imens. Și nu doar atat. Toate străzile adiacente vor respecta aceeași procedură.Cei care vor să îl salute pe Suveranul Pontif de aproape, o vor putea face dacă se înscriu în zona zero.
Accesul în Catedrala se poate face doar în baza unui cod de bare. Acest bilet va putea fi procurat online, iar în zilele următoare Arhiepiscopia româno-catolică va comunica și siteul unde se pot face toate înscrierile.
Numărul locurilor va fi, bineînţeles, limitat. Cei care vor sta în zona liberă vor trece, de asemenea, printr-un control. Nu au voie cu obiecte contondente, dar apa şi mâncarea nu vor fi interzise.
Papa Francisc a transmis că îşi doreşte să îi vadă şi să fie văzut de toată lumea. Familii, tineri şi, în special, copii. Aşa că, pe durata vizitei în România, vor fi amplasate şi cât mai multe culoare, pe unde Sfântul Părinte va trece cu papamobilul şi îi va saluta de aproape pe credincioşi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰