Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Patronii români caută şoferi în Asia, oferind salarii şi de 2.500 de euro. "Vreau să lucrez în România"

România duce lipsă acută de şoferi profesionişti. Ne trebuie nu mai puţin de 150 de mii de conducători de TIR-uri, camioane, autobuze sau taxiuri. Asta după ce şoferii noştri au plecat în număr mare în vestul Europei, atraşi de salariile mai mari. Ca să-şi salveze afacerile, patronii români au ajuns să plece la mii de kilometri depărtare, în Asia, pentru a găsi noi angajaţi.

de Redactia Observator

la 07.02.2025 , 20:06

Într-un poligon auto din Filipine, sute de şoferi de TIR dau testarea decisivă. Vor să conducă pe şoselele noastre, atraşi de salariile de 4-5 ori mai mari decât la ei în ţară.

"Vreau să lucrez în România pentru că am auzit că salariul este foarte bun şi ştiu că românii sunt foarte drăguţi", spune un șofer din Filipine. 

Atât de mare este nevoia de şoferi profesionişti în România, încât angajatorii noştri au ajuns să-i caute la mii de kilometri dinstanţă.

Vezi și

Ce salarii primesc

Pe acelaşi subiect

"Avem un target pentru 3.000 de şoferi, dintre care deja am selectat mai mult de o mie. O să aibă un salariu între 850-1000 euro pentru condus în ţară, iar cei care vor ieşi în Uniunea Europeană o să aibă undeva la 2300-2500 de euro", spune Yosef Peisakh, manager companie recrutare muncitori străini. 

În ţară, asiaticii care lucrează deja ca şoferi spun că s-au adaptat uşor traficului din ţara noastră. Asanka este din Sri Lanka şi, de trei ani, conduce maşini pentru o companie din Bucureşti. Se mândreşte că nu a avut niciun accident.

"În ţara mea, conduceam pe partea stângă, dar în România conducem pe partea dreaptă. Asta e diferenţa principală", spune Asanka, şofer din Sri Lanka. 

Pentru a facilita angajarea străinilor, statul a schimbat legea. Examenul pentru obţinerea unui atestat de taximetrist, şofer de ride-sharing, transport marfă sau persoane se poate da şi în limba engleză. Până acum, testarea era doar în limba română.

Într-un poligon auto din Filipine, sute de şoferi de TIR dau testarea decisivă

"Astăzi în România avem un deficit de şoferi la toate categoriile noastre, transport marfă, persoane, de peste 150.000 de şoferi", spune Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Se întâmplă asta pentru că şoferii noştri au plecat în Franţa, Germania, Italia sau Olanda, pe salarii mult mai bune. Şi sunt apreciaţi de patronii străini pentru seriozitatea lor.

La noi în ţară, anul trecut, conducătorii asiatici de mopede şi biciclişti livratori au fost implicaţi în aproape 90 de accidente rutiere. Peste 80 de oameni au fost răniţi, cei mai mulţi din Pakistan, Sri Lanka şi Bangladesh. De cele mai multe ori nu au acordat prioritate şi nu s-au asigurat la schimbarea direcţiei de mers.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați consumat produse cu aspartam pe o perioadă mai lungă de timp?
Observator » Evenimente » Patronii români caută şoferi în Asia, oferind salarii şi de 2.500 de euro. "Vreau să lucrez în România"