Gestul Paulei Seling care a stârnit un val de critici la Eurovision Moldova. Reacţia artistei
Prezentă ca jurat internațional în finala națională Eurovision Moldova 2026, Paula Seling a stârnit controverse după ce a felicitat publicul cu expresia "Molodeț, Moldova!", echivalentul rusesc al lui "Bravo". Comentariul, făcut în direct, a fost rapid taxat în mediul online, unde numeroși utilizatori au criticat alegerea artistei, mai ales în contextul sensibil al limbii în Republica Moldova.
Evenimentul a avut loc pe 17 ianuarie, în premieră la Arena Chișinău, într-un format care a inclus pentru prima dată un sistem de vot triplu: public, juriu național și juriu internațional. Din acest din urmă grup a făcut parte și Paula Seling, reprezentanta României la Eurovision în 2010 și 2014.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Printre cei care au criticat-o s-a aflat și fostul purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă, care a subliniat că limba oficială a țării este româna și că astfel de mesaje nu au nevoie de "traducere". Alți utilizatori au interpretat momentul ca pe o lipsă de sensibilitate culturală.
Reacţia artistei
În urma valului de reacții, artista a revenit cu explicații și și-a cerut scuze public. A spus că nu știa că termenul este în limba rusă și că intenția sa a fost una pur pozitivă. „Am folosit un cuvânt auzit în cercuri artistice din Republica Moldova, fără să cunosc exact originea lui”, a declarat Seling, într-un videoclip postat pe rețelele sociale.
Ea a mai precizat că nu a avut nicio intenție politică și că, deși a fost un gest neintenționat, își asumă greșeala: "Nimeni nu e perfect.Unde dai și unde crapă, se mai întâmplă. Îmi cer scuze celor pe care i-am afectat foarte tare cu încercarea mea de a mulțumi publicului din Republica Moldova și organizatorilor acestui show extraordinar", a adăugat artista.
În ciuda controverselor, artista a mulțumit organizatorilor și publicului, spunând că a fost onorată să participe la un eveniment de o asemenea amploare.
Înapoi la Homepage
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰