Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Peisaj dezolant într-o comună din Gorj, unde râurile au secat. Localnicii se tem că vor ajunge să primească apă cu porţia

Lipsa ploilor şi a zăpezilor se vede în râurile secate de luni de zile. În judeţul Gorj, efectele secetei se resimt şi în toiul iernii. Râurile care au secat vara trecută nu şi-au mai revenit, iar fântânile au şi ele tot mai puţină apă. Cu albiile goale, pline doar cu pietre şi nisip, chiar şi peştii au de suferit. Acum, râurile sunt drumuri de piatră, iar pentru a se trezi la viaţă e nevoie de cel puțin un deceniu.     

de Diana Speretoiu

la 06.02.2025 , 09:07

Câteva oi și capre se chinuie să-și potolească setea. Ciobanul le-a spart o baltă îngheţată să poată bea apă, însă aşa vremuri nu a mai trăit demult. "Astă-vară n-a fost nimic. Şi de astă-vară, mai avem câteva bălţi! Da". Deşi este zonă de munte, localitatea Runcu este printre cele mai afectate. Toate râurile din comună aproape că sunt inexistente.

Femeie: Toată toamna, toată iarna a fost sec, sec!

Reporter: Niciun fir de apă?

Vezi și

Femeie: Nimic! Nimic! Nu dă ploaie! Nu dă nimic!

Pe acelaşi subiect

Reporter: Cum vă descurcaţi?

Femeie: Foarte greu!

Reporter: În fântână mai aveţi apă?

Femeie: Mai avem un pic şi s-ar putea să pierdem şi apa pe conductă, nefiind apă. 

Şi în Cheile Sohodolului, găsim aceeaşi imagine tristă, deşi în urmă cu trei ani, era apă din belşug. Nici în amonte nu mai e vreun fir de apă. Seceta afectează şi destinaţiile turistice. Fără apă, nici Cheile Sohodolului nu mai au acelaşi farmec.

Oamenii ar putea primi apă cu porţia

Sohodolul nu este singurul râu care suferă sub povara secetei. Toate apele și-au subţiat albiile. Șușița, râul ce curgea neîncetat pe lângă Târgu Jiu, n-a fost niciodată complet secat – până anul trecut, iar acum nu şi-a mai revenit.

"Zonele montane sunt afectate, sunt afectate zonele submontane, partea carstică, Defileul Runcului, Cheile Sohodolului, ambele râuri Şuşiţa. Aspectele de acvacultură sunt diminuate către 95, poate chiart 100%", a declarat Claudiu Fiu, activist de mediu. 

"Scăderea debitelor apelor au un impact semnificativ asupra populaţiei de peşti care, în funcţie de gravitatea fenomenelor, pot să dispară complet, iar refacerea populaţiilor respective poate să dureze şi zeci de ani de zile", spune Cristina Merfu, Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj. Anul trecut, din cauza secetei, zeci de mii de oameni au primit apă cu porţia, doar câteva ore pe zi. Se tem, însă, că şi în acest an vor avea parte de aceeaşi soartă.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Chiria sau rata depăşeşte mai mult de 50% din veniturile tale lunare?
Observator » Evenimente » Peisaj dezolant într-o comună din Gorj, unde râurile au secat. Localnicii se tem că vor ajunge să primească apă cu porţia