Video Pieţele de flori, mai mult goale: "Nu se mai cumpără cum se cumpăra odată"
Sâmbătă, pieţele de flori au fost mai mult goale. Chiar şi aşa, oamenii au fost pe la mormintele celor dragi, aşa cum e obiceiul, unde au lăsat buchete de flori.
Florarii ar fi trebuit să aibă o zi profitabilă, ieri. În schimb, pieţele din Târgu Mureş au fost pustii. Singurii muşterii au fost cei care au cumpărat flori pentru a le duce la mormintele celor stinşi din viaţă.
Alina Togănel, proprietar florărie: Toţi creştinii ortodocşi se duc la morminte. Vin, cumpără de la noi floricele de pus pe mormânt, în pământ, avem o gamă variată de coroniţe, buchete, am făcut aranjamente. Fiecare după buzunarul lui.
Cumpără lumea. Flori şi la ghiveci şi tăiate, măcar aşa ne amintim de cei decedaţi, de cei dragi.
Măcar o dată, de două ori pe an, ne amintim de părinţi, de bunici, de străbunici.
- Ce reprezintă Floriile. Tradiţii, obiceiuri şi semnificaţia uneia dintre cele mai importante sărbători creştine
- Creştinii prăznuiesc astăzi Floriile. Slujba de la Patriarhie va fi oficiată la Altarul Mare de vară, cu...
- Mesaje de Florii 2021. Cele mai frumoase mesaje, sms-uri și urări pentru cei care poartă nume de flori
Toader Dulău, preot greco-catolic: În fiecare an, din moşi-strămoşi, pe meleagurile noastre credincioşii vizitează cimitirul fiind sâmbăta Sfântului Lazăr. Nu este o sărbătoare cu roşu în calendar, cu obligativitate, ci ţine de sufletul fiecăruia.
Dacă florarii din Târgu Mureş au mai avut parte de câţiva clienţi, cei din Iaşi au foarte dezamăgiţi.
Nu se mai cumpără cum se cumpăra odată şi odată.
Cum era înainte de Florii?
Foarte bine.
Şi prin pieţele agro-alimentare, altă dată pline ochi în această perioadă, a bătut vântul.
Clara Mihociu, reporter Observator: Nici în piața de legume nu vedem prea multa lume. Cu toate că este puţin înainte de ora 8 dimineaţa și ar fi trebuit să fie forfota mare în Ajunul Floriilor, vedem că puţini au venit să se pregătească cum se cuvine pentru aceasta mare sărbătoare.
Singurele locuri în care s-au făcut pregătiri speciale au fost bisericile. Acestea se pregătesc pentru primirea credincioşilor, iar Sărbătoarea Floriilor e cel mai bun antrenament înainte de Paşte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰