Video Plecată în vacanţă, o femeie s-a trezit cu maşina făcută scrum în faţa casei. Vinovat ar fi chiar fostul iubit
Un bărbat din Bucureşti a fost arestat după ce a dat foc maşinii fostei iubite. *** Individul de 37 de ani s-a dus la o benzinărie, a luat combustibil într-o sticlă şi a plecat ţintă în parcarea unde femeia îşi lăsase autoturismul. Cei doi se despărţiseră în urmă cu cinci ani, iar bărbatul ar fi vrut să se împace. Supărat că a fost refuzat de mai multe ori, a recurs la răzbunare.
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 13 Poliţie au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară și ulterior au reținut un bărbat, în vârstă de 37 de ani, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de distrugere.
"Ieri, 25 iulie 2025, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 13 Poliție au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și ulterior au reținut un bărbat, în vârstă de 37 de ani, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere", a transmis Poliţia Capitalei.
Mașina, cuprinsă de flăcări în Sectorul 3
Totul a început în dimineața zilei de 25 iulie, când poliţiştii Secţiei 13 au fost sesizaţi, prin apel 112, că un autoturism aflat la o adresă din Sectorul 3 a fost cuprins de flăcări. La faţa locului au intervenit rapid mai multe echipaje de pompieri, care au lichidat incendiul. Din fericire, nu au existat victime, doar pagube materiale.
În urma investigațiilor desfășurate, anchetatorii au stabilit că cel bănuit că ar fi provocat incendiul este un bărbat în vârstă de 37 de ani, şi potrivit unor surse Observator, acesta ar fi chiar fostul iubit al proprietarei mașinii. Cei doi au avut o relație în trecut, dar s-au despărțit în urmă cu cinci ani. De atunci, au mai păstrat legătura ocazional, însă fără să se împace.
Femeia plecase în vacanță la mare, iar mașina era lăsată acasă. Potrivit anchetatorilor, bărbatul, aflat sub influența alcoolului, s-ar fi supărat că relația nu s-a reluat și ar fi dat foc autoturismului. Imagini de pe camerele de supraveghere dintr-o benzinărie l-au surprins pe bărbat în timp ce umplea un recipient cu combustibil, direct de la pompa de alimentare.
Victima nu l-ar fi bănuit nicio clipă pe fostul iubit
Surse din anchetă au precizat că între cei doi nu existaseră conflicte sau tensiuni după despărțire. Când a fost anunțată că mașina i-a fost incendiată, femeia nici măcar nu s-a gândit că fostul partener ar fi fost în spatele faptei.
După identificarea și depistarea suspectului, polițiștii l-au condus la sediul Secției 13 pentru audieri. A fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat astăzi magistraților de la Judecătoria Sectorului 3, cu propunere legală.
"Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secţiei 13 Poliţie, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3", a precizat Poliția Capitalei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰