Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ploile torențiale şi vijeliile au făcut ravagii şi în nordul ţării: "Am auzit un sunet puternic şi îmi zburau panourile prin faţă, pe la geam"

Bucureştiul şi Ilfovul n-au fost singurele lovite de vijelii. Mai multe zone din ţară au fost sub cod portocaliu de vreme rea, iar furtunile puternice au făcut prăpăd. Zeci de copaci doborâţi, acoperişuri purtate ca nişte foi de hârtie de vântul puternic şi străzi acoperite de ape după ploi torenţiale - acesta a fost tabloul în nordul ţării. 

de Andreea Petrescu

la 29.07.2021 , 08:35

După o zi fierbinte, cu 40 de grade Celsius în majoritatea zonelor ţării, la lăsarea serii vijeliile au făcut prăpăd. În Fălticeni, o furtună de doar câteva minute a paralizat întregul oraş. Vântul a suflat atât de puternic încât un acoperiş al unui bloc a ajuns pe şosea.

"Nu a plouat foarte mult. A venit dintr-o dată cu gheaţă măruntă şi deasă şi după a căzut acoperişul".

O cameră de bord a unui şofer a surprins momentul în care şarpanta din lemn, acoperită cu tablă, pică violent peste maşinile parcate.

Vezi și

Andreea Petrescu, reporter Observator: "Acoperişul care a fost luat de vântul puternic de pe blocul de 4 etaje a fost făcut bucăţi. Sunt mormane de aşchii, aici, în faţa blocului pe strada principală din municipiul Fălticeni". 

Pe acelaşi subiect

Ciutac Filip, ISU Suceava: "Victime, din fericire, nu au fost. Dar, din păcate, au fost afectate câteva autoturisme parcate în zona centrală. Un număr de 7 autoturisme au fost afectate".

O mică tornadă a luat pe sus o căpiţă de fân

În localitatea suceveană Crucea, s-a format chiar şi o mică tornadă care a luat pe sus o căpiţă de fân. Bucăţi din ea au ajuns pe stâlpii de electricitate aflaţi la marginea drumului. La Bistriţa, în cartierul Unirea, vântul puternic a spulberat un alt acoperiş al unui bloc. Pagubele materiale au fost însemnate.

"Eram în bucătărie şi am auzit un sunet puternic şi îmi zburau panourile prin faţă, pe la geam".

Vremea cumplită a lovit şi municipiul Botoşani. Şi aici acoperişurile au zburat în toate direcţile şi au avariat mai multe maşini. În localitatea Bucecea, din judeţul Botoşani, vântul a suflat chiar şi cu peste 100 de kilometri pe oră şi a distrus singura eoliană din judeţ. Vântul a fost atât de puternic încât elicele au fost pur şi simplu smulse şi aruncate la câteva zeci de metri distanţă, iar motorul s-a înfipt în pământ la câţiva metri de stâlp.

Rupere de nori a fost şi în Cluj-Napoca

Furtuna s-a abătut peste oraş nu mai mult de 10 minute, suficient încât să inunde străzile din oraş. În aeroport, la terminalul sosiri, o ţeavă de apă a cedat din cauza furtunii, iar apa s-a revărsat în aeroport. Furtuna a afectat şi zborul care urma să îl aducă la Cluj pe Sergei Polunin, dansatorul invitat special la TIFF. A aterizat la Timişoara şi ajuns după miezul nopţii în Cluj-Napoca. Meteorologii ne avertizează că vom avea parte de ploi torenţiale, vijelii şi grindină şi în zilele următoare

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Evenimente » Ploile torențiale şi vijeliile au făcut ravagii şi în nordul ţării: "Am auzit un sunet puternic şi îmi zburau panourile prin faţă, pe la geam"