Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Polițist din Neamț, mesaj cutremurător după ce un tânăr șofer beat și-a omorât prietenul: "De astăzi va fi…pământ"

Ionuț Cozma, un tânăr de 25 de ani din Dămuc, Neamț, a murit pe loc duminică dimineață, după ce mașina condusă de prietenul lui s-a înfipt sub o semiremorcă parcată în afara drumului.

de Veronica Micu

la 01.06.2020 , 14:30

Ionuț Cozma a murit pe loc în accidentul din Dămuc Polițist din Neamț, mesaj cutremurător după ce un tânăr șofer beat și-a omorât prietenul: De astăzi va fi…pământ - tvmneamt.ro/ / Facebook
  • Șeful de post din Damuc îi îndeamnă pe tinerii teribiliști să învețe din această tragedie.
  • Marius Coserariu: "Vă rog să vă uitați în ochii acestui tânăr! Sunt frumoși, nu?"

Impactul a fost atât de violent, încât băiatul de 25 de ani nu a avut nici o șansă.

Șoferul mașinii, un tânăr de 24 de ani, a scăpat cu viață iar în urma testării s-a constatat că avea 0,65 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

"La data de 31 mai a.c., în jurul orei 04.00, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 127 A, soldat cu decesul unei persoane și rănirea alteia.

Articolul continuă după reclamă

Din primele cercetări a reieșit faptul că, în timp ce un tânăr de 24 de ani conducea un autoturism pe DJ 127 A, în localitatea Dămuc, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare la ieșirea dintr-o curbă la dreapta, moment în care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu o semiremorcă parcată în afara drumului.

În urma impactului a rezultat decesul unui tânăr de 25 de ani, din localitatea Dămuc, pasager în același autoturism și rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat", se arată într-un comunicat al poliției, citat de tvneamt.ro.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporala din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Vă rog să vă uitați în ochii acestui tânăr! Sunt frumoși, nu?"

Polițistul Marius Coserariu, șeful de post din comuna Damuc, care îl cunoștea pe Ionuț, a scris pe Facebook un mesaj cutremurător, prin care îi îndeamnă pe tinerii teribiliști să învețe din această tragedie.

"Înainte de a pune paharul la gură, amintiți-vă că aveți acasă părinți, care suferă și nu adorm până nu vă știu în siguranță. Înainte de a consuma alcool sau droguri, amintiți-vă de această poză în care Ionuț Cozma privea cu speranță către viitor, iar de astăzi va fi...pământ.

Vă implor, dragi copii, ca polițist și ca părinte, renunțați la alcool și droguri și gândiți-vă că într-o fracțiune de secundă ați pierdut tot și veți deveni pământ, la fel ca Ionuț. Nu vreau să vă sperii prin această postare, vreau doar să vă responsabilizez, iar atunci când vă opresc în trafic, să ne zâmbim și să ne salutăm reciproc pentru că viața este prea frumoasă pentru a alege...moartea", a scris Marius Coserariu pe pagina sa de Facebook.

Redăm mai jos, integral, postarea polițistului nemțean:

"Vă rog să vă uitați în ochii acestui tânăr! Sunt frumoși, nu? Mai bine zis, au fost frumoși. Acum acești ochi s-au închis pentru totdeauna. Pentru acest tânăr frumos, care avea o viață de trăit, s-a stins lumina. Nu vreau să fiu în pielea părinților săi și nu doresc asta nici dușmanilor. Singurul lor copil, lumina ochilor lor s-a stins pe vecie. Doare, iar această durere, doar Dumnezeu o mai poate alina. 

În dimineața zilei de 31 mai, Ionuț Cozma, de 26 de ani din com.Dămuc, a plecat la Ceruri în urma unui tragic accident rutier, provocat de un un alt tânăr, care consumate băuturi alcoolice după o noapte de distracție.

Iată, dragii noștri copii, tineri, prieteni, unde duce alcoolul, oboseala la volan și teribilismul.Unul în pământ și celălalt (dacă scapă cu viață) în pușcărie. Ca polițist în Dămuc, cunosc ambele familii, vecini, oameni credincioși și gospodari. Eu personal le-am atras atenția celor 2 tineri, așa cum fac cu mulți alții, să nu consume băuturi alcoolice, încercând să-i responsabilizez și chiar am recurs mai demult la a-l sancționa pe conducătorul auto, autor al tragicului accident.

Dar n-a fost de ajuns. Acum e târziu, iar timpul nu mai poate fi dat înapoi. Ce păcat! Ce folos că ai de toate, dar n-ai...minte? Acum 3 săptămâni, aflându-mă de serviciu, într-o noapte am identificat un alt tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism având....1,20 mg alcool în sânge.Sigur, au început negocierile.

Deoarece i-am reținut tânărului permisul de conducere și i-am întocmit dosar penal, mi s-a reproșat că-i fac rău. Eu am replicat că prin acel dosar penal, poate i-am salvat viața. Da. Așa este. Vă rog, dragi tineri! Învățați din aceste tragedii. Înainte de a pune paharul la gură, amintiți-vă că aveți acasă părinți, care suferă și nu adorm până nu vă știu în siguranță.

Înainte de a consuma alcool sau droguri, amintiți-vă de această poză în care Ionut Cozma privea cu speranță către viitor, iar de astăzi va fi...pământ.

Vă implor, dragi copii, ca polițist și ca părinte, renunțați la alcool și droguri și gândiți-vă că într-o fracțiune de secundă ați pierdut tot și veți deveni pământ, la fel ca Ionuț. Nu vreau să vă sperii prin această postare, vreau doar să vă responsabilizez, iar atunci când vă opresc în trafic, să ne zâmbim și să ne salutăm reciproc pentru că viața este prea frumoasă pentru a  alege...moartea. 

Ionuț, îmi pare rău și scriu aceste rânduri cu lacrimi în ochi, deoarece și eu am 2 băieți că și tine și sunt părinte, ca și părinții tăi, care se vor usca de dorul tău. DUMNEZEU SĂ TE IERTE! 

Ai fost un copil bun, dar destinul a fost altul.Să le dea Dumnezeu putere părinților tăi - Manole și Ileana, să reziste. De acum, vor trăi cu această rană, ce nu se va mai vindeca niciodată. În încheiere, vă rog, dragi copii să deschideți ochii, iar prin tot ceea ce faceți, să nu lăsați alcoolul și drogurile să vi-i închidă".

Citește și:
Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Polițist din Neamț, mesaj cutremurător după ce un tânăr șofer beat și-a omorât prietenul: "De astăzi va fi…pământ"