Poliţistul din Galaţi care a amendat un pompier ce era în misiune, cercetat disciplinar de şefi
Un poliţist din Galaţi este cercetat disciplinar, după ce a amendat un pompier voluntar care se deplasa către o intervenţie şi nu ar fi acordat prioritate autospecialei de Poliţie care mergea la acelaşi eveniment. Pompierul a primit o amendă de peste 3.000 de lei şi i s-a suspendat dreptul de a conduce. Iniţial, Poliţia judeţeană Galaţi a transmis că pompierul nu a respectat prevederile Codului Rutier, având montate, în partea superioară a autovehiculului, două dispozitive cu lumini albastre şi un dispozitiv sonor, fără a avea dreptul legal de a le folosi. Ulterior, conducerea IPJ Galaţi a reevaluat situaţia şi a dispus verificări.
"Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi a analizat circumstanţele situaţiei în care un pompier voluntar, aflat în deplasare către o intervenţie, a fost sancţionat contravenţional. Pentru clarificarea tuturor aspectelor, au fost dispuse verificări interne", anunţă, duminică, IPJ Galaţi, citat de news.ro. Sursa citată a precizat că, în urma primelor verificări efectuate, conducerea instituţiei a dispus declanşarea cercetării disciplinare prealabile faţă de poliţistul în cauză. "Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi regretă contextul creat şi reafirmă preocuparea constantă pentru respectarea cadrului legal, responsabilitate profesională şi cooperare instituţională, în interesul cetăţenilor", a mai transmis IPJ Galaţi.
Ce s-a întâmplat de fapt
În cursul zilei de joi, sursa citată transmitea că, la data de 3 februarie 2025, în jurul orei 15:30, un echipaj din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti, care se deplasa la un eveniment în satul Căueşti, a depistat în trafic, pe DJ251J, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din localitatea Drăguşeni, care circula dinspre localitatea Fundeanu către Căueşti.
"Conducătorul autoturismului respectiv nu ar fi respectat semnalele luminoase ale autospecialei de poliţie, respectiv obligaţia de a opri sau de a facilita trecerea acesteia, şi ar fi avut montate, în partea superioară a autovehiculului, două dispozitive cu lumini albastre şi un dispozitiv sonor, similare celor utilizate de poliţie, jandarmerie sau ambulanţă, fără a avea dreptul legal de a le folosi, conform Criteriilor de performanţă din 2024 privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă", anunţa IPJ Galaţi.
Bărbatul de 56 de ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 3.037,5 de lei şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰