SURSE - Ce presupune rolul de observator pe care îl va avea România la Consiliul pentru Pace
Nicuşor Dan a precizat că România va participa la Consiliul pentru Pace organizat de Donald Trump la Washington. Ţara noastră nu participa ca membru activ, ci va avea doar rol de observator.
Potrivit surselor Observator, România va fi observator în cadrul Consiliului pentru Pace şi nu va avea drept de vot. Rolul de observator presupune aceeaşi poziţie ca în cadrul ONU. Aceleaşi surse au mai precizat că România nu a acceptat "cel puţin pentru moment" invitaţia de a adera la Consiliul pentru Pace. România ar putea accepta statul de membru în Consiliul pentru Pace doar dacă această organizaţie îşi va schimba Carta şi o va acorda cu dreptul internaţional.
Mesajul lui Nicuşor Dan
"Voi participa sǎptǎmâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington, rǎspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza.
Decizia de a fi prezent la aceste discuții are la bază susținerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluția adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de Statele Unite ale Americii. România a susținut permanent necesitatea identificării unei soluții care să ducă la încheierea conflictului și a acordat sprijin populației civile din Fâșia Gaza, în special prin operațiuni de evacuare medicalǎ de urgențǎ", a fost mesajul postat de Nicuşor Dan pe Facebook.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰