Secretele tulburătoare ale fostului orfelinat din Buşteni: "Copil fără nume, aşa m-a chemat până la 14 ani" (Video)

Povestea unui copil abandonat care a devenit medic de succes scoate la iveală alte sute de poveşti tulburătoare. În orfelinatul unde Valentin, erou al campaniei Ajut Eu, şi-a trăit copilăria de coşmar, o generaţie întreagă a îndurat bătăi şi umilinţe. Am mers pe urmele copiilor abandonaţi şi de părinţi, şi de sistem. Am găsit destine ruinate în orfelinatul transformat şi el într-o ruină. Dar şi copii care au reuşit în viaţă, cu propriile forţe. Urmăriţi povestea căminarilor, într-un reportaj exclusiv realizat de Mădălina Iacob şi Andrei Feraru.

"Căminarii, căminarii... Să vă arăt imnul acestui cămin. Căminarii, căminarii, ce-au avut şi ce-au pierdut în viaţă".

Nu au ştiut ce au avut şi ce au pierdut în viaţă. Ei sunt căminarii. Cei care au trăit pe pielea şi pe inima lor teroarea din cămin. Debusolaţi, abandonaţi, prea mici să înţeleagă ce li se întâmplă. Iar Vasile Porumbaru e unul dintre ei. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Avea trei ani când a ajuns în Casa de Copii "9 Mai", din Buşteni. Azi, fiecare pas pe care îl face prin încăperile clădirii părăsite îi redeschide rănile copilăriei. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Patul meu era undeva pe aici. Chiar cred că aşa. Au fost poveşti pe care mulţi preferă să le bage sub preş. Un caz care un asistat a agresat un copil sexual. Nu erau doar bătăi. Ai vreun semn? Da. Un semn şi aici. Nu ştiu dacă a fost de aici sau de la abuzurile fizice aplicate de asistaţi, în spate ceva alb şi prin cap am înţeles că am avut capul spart de mai multe ori". 

Fiecare lovitură năştea altă lovitură. În lanţul durerii erau prinşi 550 de copii. Un iad din care Livia Luchian spune că a încercat să îi dezlege, când a preluat conducerea orfelinatului, la începutul anilor '90. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Puteau însă să fugă. Şi mulţi au făcut-o, pentru că saltul în gol spre necunoscut, într-o lume pentru care nu erau pregătiţi, li s-a părut mai uşor de îndurat decât umilinţa din cămin. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Copil fără nume" a fost până la 14 ani, când a ajuns în alt centru de copii. Acolo l-au numit Vasilache Marius Toni. Şi-a câştigat un nume, dar nu şi o identitate. N-a avut certificat de naştere şi nici buletin până la 25 de ani. Când a primit şi o zi de naştere, aleasă la întâmplare, ca o ironie, de autorităţi. 1 aprilie. Viaţa şi-a recuperat-o mai târziu, când în cale i-a apărut Vasile Porumbaru. 

Fostul căminar care a reuşit să se salveze şi să îi salveze şi pe alţii. Să facă el ce nu a fost în stare statul: să pună bazele unei asociaţii prin care orfanii ajunşi la vârsta majoratului să îşi găsească drumul în societate, odată daţi afară pe uşa casei de copii. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Puţini s-au descurcat. Cei mai mulţi au ajuns, din copiii nimănui, adulţii străzii. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Oamenii străzii trăiesc din mila Domnului şi a celor puţini care s-au îndurat de ei. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Recent, ministrul Muncii a anunţat că urmează să desfiinţeze centrele de plasament şi să construiască unele de tip familial. E un prim pas al unui stat care decenii la rând şi-a abandonat nu doar copiii ci şi patrimoniul. 

Clădirea a fost construită la începutul anilor 1900 de Ioan Slavici ca stabiliment balnear şi hotel cazino. A funcţionat câţiva ani în această formulă până când, în anul 1943, mareşalul Ion Antonescu a preluat-o şi a facut un spital pentru ofiţerii răniţi în război. Mai apoi a donat-o copiilor orfani. 

Şi aşa a luat naştere Casa de Copii "9 Mai" din Buşteni. A funcţionat în această formulă până în anul 2002. Copiii au locuit aici, au învăţat şi au crescut.

În anul 2002 au început procesele, licitaţiile, iar clădirea a fost preluată de o parte privată. Acum a rămas doar o ruină.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰