Observator » Evenimente » Profesor din Pucioasa acuzat că îi obligă pe copii să îl pupe pe gură şi că le face declaraţii de dragoste

Profesor din Pucioasa acuzat că îi obligă pe copii să îl pupe pe gură şi că le face declaraţii de dragoste

Profesor din Pucioasa, acuzat că îi obligă pe elevi să îl pupe pe gură Profesor din Pucioasa, acuzat că îi obligă pe elevi să îl pupe pe gură - Profimedia Images / Ilustraţie
Alin Tarnovschi | Timp citire: 2 minute
Publicat la 31.10.2019, 14:07 | Modificat la 31.10.2019, 14:07

Un profesor de la o şcoală gimnazială din oraşul Pucioasa (Dâmboviţa) este acuzat de părinţii unor elevi că i-ar fi obligat pe copii să îl pupe pe gură, dar şi că le-ar fi făcut declaraţii de dragoste elevilor săi.

Un profesor de la o şcoală gimnazială din oraşul Pucioasa (Dâmboviţa) este acuzat de părinţii unor elevi că i-ar fi obligat pe copii să îl pupe pe gură, dar şi că le-ar fi făcut declaraţii de dragoste elevilor săi.

Potrivit unor surse, profesorul ar fi făcut aceste lucruri cu mai mulţi elevi de clasa a V-a, în special băieţi.

Părinţii au aflat de la copii despre comportamentul deviant al profesorului şi au depus plângeri la Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Articolul continuă după reclamă

Primarul oraşului Pucioasa a confirmat pentru Observator că profesorul este cercetat pentru astfel de fapte.

Elevii au susţinut că profesorul i-ar mângâia şi că le-ar cere continuu să îl sărute şi nu de puţine ori le-a făcut declaraţii de dragoste.

Unul dintre copiii de clasa a V-a i-ar fi povestit mamei sale că, într-o zi, profesorul s-ar fi aşezat în genunchi în faţa sa şi i-ar fi spus că îl iubeşte, ameninţându-l cu nota 2 dacă nu îi spune că îl iubeşte şi el.

Pe acelaşi subiect

Scandalul vine la numai câteva zile după ce o elevă de 14 ani din Pucioasa a ajuns plină de sânge la spital, ea fiind victima şoferului microbuzului şcolar care a batjocorit-o.