Prostituatele din Drobeta Turnu Severin datorează 6,8 milioane de lei bugetului local. Soluția găsită de autorități
Cea mai veche meserie din lume le dă dureri de cap angajaţilor din Primăria Drobeta Turnu Severin. Lucrătoarele sexuale de aici sunt amendate chiar şi de mai multe ori pe zi, de poliţişti. În felul acesta, ei îşi fac norma de sancţiuni. Însă amenzile nu sunt plătite niciodată. Aşa a ajuns primăria să aibă milioane de lei trecute în buget ca venituri nerealizate.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Autoritățile locale din Severin spun că miile de amenzi sunt date şi din exces de zel.
Marius Screciu, primar Drobeta Turnu Severin: Am găsit și opt amenzi într-o zi. Și poliția locală, și poliția de frontieră, și Jandarmeria, poliția națională, câte două amenzi la aceeași persoană, într-o singură zi. E clar un exces de zel, pentru că aceste instituții au și niște norme de amenzi, un plan de amenzi, şi cel mai uşor e să le dea acestor femei.
Cum de plătit datoriile nici nu poate fi vorba, primăria merge în instanță și cere înlocuirea amenzilor cu muncă în folosul comunității. Soluția este cerută uneori chiar de datornice.
Marina Mateescu, director executiv taxe și impozite: Au fost persoane care au dorit transformarea în muncă în folosul comunității a acelor sancțiuni. Ulterior nu s-au mai prezentat pentru prestare și și-au părăsit și domiciliul. S-au cheltuit bani publici pentru întocmirea acelor dosare, fără finalitate.
Dacă fetele nu își prestează orele de muncă, instanțele de judecată pot înlocui munca în folosul comunității cu amendă. Iar încasarea amenzilor rămâne tot în sarcina primăriilor.
Gabriel Niculescu, consilier juridic: Pe considerentul că, odată și odată contravenientul respectiv tot are nevoie de un Act juridic de la primărie. Și orice act juridic trebuie sa fie însoțit de certificatul de la taxe și impozite.
Numai că fetele nu prea au nevoie de acte. Din cele 28 de femei care au fost amendate în ultimii ani pentru prostituție, una singură, care s-a măritat, a fost nevoită să-şi achite datoriile: aproape 10.000 de lei. Alte 27 datorează în prezent 6,8 milioane de lei bugetului local. Cea mai mare datorie se apropie de un milion de lei.
Gabriel Niculescu, consilier juridic: Iar ne încărcăm cu sume uriaşe, sume care l-a începutul fiecărui an se consideră venit la bugetul naţional, la finalul fiecărui an, din contră, primarul este criticat că n-a îndeplinit planul de amenzi.
Până în anul 2002, legea prevedea ca, dacă un datornic nu își achita amenzile sau dările la stat, putea fi condamnat la închisoare. Legea s-a abrogat însă, iar amenzile contravenționale trebuie fie încasate, fie transformate în muncă în folosul comunității.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰