Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Protest în Piaţa Victoriei din București faţă de noile măsuri anti-Covid-19

Mai multe persoane protestează duminică seara în Piaţa Victoriei din București, faţă de noile măsuri şi restricţii anunţate de Executiv pentru combaterea răspândirii COVID-19.

de Ana Maria Ghiarasim

la 08.11.2020 , 19:31

Protest în Piaţa Victoriei faţă de noile măsuri anti-Covid-19 Protest în Piaţa Victoriei faţă de noile măsuri anti-Covid-19 - Mediafax Foto / Emanuel Titus iliesi via Hepta (imagine arhiva)
  • Protestatarii nu sunt de acord cu restricţiile de circulaţie, cu închiderea pieţelor şi nici cu celelalte măsuri restrictive care intră în vigoare de luni.
  • Noile măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 intră în vigoare de luni.

Protestatarii îşi exprimă dezacordul atât faţă de obligativitatea purtării măştilor de protecţie, cât şi față de noile restricţii impuse de Guvern. Aceştia nu sunt de acord cu restricţiile de circulaţie, cu închiderea pieţelor şi nici cu celelalte măsuri restrictive care intră în vigoare de luni, scrie Agerpres.

Protestatarii din Piaţa Victoriei nu respectă măsurile de siguranţă sanitară, în sensul că nu păstrează distanţa fizică şi nu poartă masca de protecţie. 

Jandarmerie: 15 amenzi date la protestul din Piața Victoriei

Articolul continuă după reclamă

Într-un comunicat oficial, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face precizarea că, pe timpul stării de alertă, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt permise, cu participarea a maximum 100 de persoane. 

”Echipele de dialog ale Jandarmeriei Capitalei au discutat cu organizatorii și cu persoanele prezente, pentru a le aduce la cunoștință prevederile legale și măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestor prevederi”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Jandarmeriei atrag atenția asupra folosirii dronelor deasupra spațiilor publice, o persoană fiind sancționată după ce a fost surprinsă folosind un astfel de aparat în Piața Victoriei.

Până în prezent, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19 și 29 de persoane au fost avertizate.

Noi restricții pentru limitarea răspândirii Covid-19

Masca devine obligatorie, începând de luni, 9 noiembrie, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în toate spaţiile deschise, iar magazinele se închid la ora 21,00. Pe timpul nopții, între orele 23.00-05.00, se interzice circulaţia în afara locuinţei, cu unele excepţii pentru care trebuie prezentată o declaraţie pe proprie răspundere, ori adeverință de la angajator.

Hotărârea de Guvern de modificare şi completare a HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie, adoptată joi şi publicată în Monitorul Oficial.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Protest în Piaţa Victoriei din București faţă de noile măsuri anti-Covid-19