Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rămăşiţele ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka, aduse în România. Va fi depus la Cotroceni

Rămăşiţele ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka, au fost deshumate din Franța si au ajuns noaptea trecută in România. Alexandru Ghyka a fost domnitorul care și-a cheltuit propria avere pentru a construi spitale, a introdus învățământul obligatoriu si a înființat Jandarmeria Română în 1850. Prin reformele și curajul său, a pus bazele statului român modern. Sicriul cu rămășițele sale urmează să fie depus mâine în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, apoi va fi înhumat, acasă, la Iaşi

de Clara Mihociu

la 08.11.2025 , 09:34

După 168 de ani, osemintele Domnitorul Moldovei Grigore Alexandru Ghyka au fost aduse noaptea trecută în România. Repatrierea celui care între 1849 și 1856 a fost Domn al Moldovei a avut loc în prezenţa descendenţilor familiei Ghyka şi a autorităţilor române şi franceze, în semn de recunoştinţă pentru cel care a rămas în istorie drept un reformator și un vizionar al epocii sale.

 

"Trăim un moment istoric, în care un Domn al Moldovei se întoarce în ţară pe care a iubit-o mai presus de orice", a declarat Mihai Ghyka, descendent. 

Articolul continuă după reclamă

"Este un moment cu o incredibila emotie si incarcatura, cred ca este o mandrie pentru fiecare jandarm, pentru fiecare comandat", a declarat Alin Mastan, inspector general al Jandarmeriei Române.  

Se întoarce acasă

Cortegiul funerar al Domnitorului va străbate mai multe orașe ale țării. Sicriul va fi expus astăzi la Opera Națională din București, apoi va ajunge la Focșani, iar pe 12 noiembrie va fi depus la Iași unde va fi reînhumat in cadrul unei ceremonii solemne cu onoruri militare.

Aflat în exil, departe de țară, Domnitorul și-a pus capăt zilelor în Franța, la jumătatea secolului al 19-lea și a fost înmormântat într-un cimitir din apropierea Parisului.

"Şi-a dorit foarte mult unirea principatelor. Unul din lucrurile fundamentale a fost modernizarea statului Moldovei. Obligativitatea învăţământului în limba română, până atunci se învaţă în limba greacă. Noi, familia, ne bucuram foarte mult ca s-a întors acasă", a declarat Alin Mastan, inspector general al Jandarmeriei Române. 

"În seara asta şi mâine ne reamintim de eforturile şi curajul Domnitorului Ghyka", a declarat Principele Nicolae al României. 

Întoarcerea sa acasă nu este doar un gest simbolic, ci o reparaţie istorică pentru unul dintre oamenii care au schimbat destinul acestei ţări.

 

Pregătiri sunt şi la Iaşi, locul unde domnitorul a şi locuit cândva. Aici, tronul ultimilor domnitori a fost restaurat.

"Este o piesă foarte importantă pentru arta românească, face trecerea de la stilul bitanzin cu elemente orientale spre stilul occidental, franţuzesc. Toţi domnitorii Moldovei până la Cuza înscăunaţi pe acest tron. Ultimul a fost Alexandru Ghyka", a declarat Remus Popa, expert restaurator.

"Îl vom aduce la Palat, în holul de onoare, va sta o zi întreagă aici, apoi îl vom muta în sala de onoare alături de lucruri care i-au aparţinut ar fi tronul sau care îl înfăţişează cum este celebrul tablou votiv încadrat la tezaur", a declarat Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii Iaşi. 

Pentru revenirea domnitorului, autorităţile pregătesc un monument special.

Pentru realizarea monumentului ce va fi amplasat deasupra locului unde vor fi aduse rămăşitele domnitroului, doi artişti ieşeni lucrează deja de câteva luni aproape zi şi noapte. Vorbim de un bloc de marmură, o marmură foarte fină care cântărea iniţial 16 tone.

Momentul reînhumării va fi unul de importanţă naţională, Ghica fiind cel care a dat libertate presei și a înființat Jandarmeria. Ultimul șef de stat ale cărui rămășițe au fost repatriate în același mod a fost Regele Carol al II lea, în 2003.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Evenimente » Rămăşiţele ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka, aduse în România. Va fi depus la Cotroceni