Raportul de activitate al Televiziunii Române pe 2016, RESPINS în Parlament! Conducerea televiziunii a fost DEMISĂ!
Raportul de activitate al Societății Române de Televiziune pe anul 2016 a primit miercuri vot negativ în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului.
Raportul de activitate al Societății Române de Televiziune pe anul 2016 a primit miercuri vot negativ în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, scrie Agerpres
Raportul și contul de execuție bugetară pe anul 2016 au fost respinse, fiind înregistrate 203 voturi ''pentru'' și 74 ''împotrivă''.
Președintele Comisiei de cultură din Senat, Radu Preda, a prezentat în plen decizia de respingere a raportului de activitate al SRTv de către comisiile reunite, hotărâre luată în 19 septembrie.
La acea dată, parlamentarii PNL s-au retras de la ședință. Și în plenul reunit, președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, Gigel Știrbu, a reafirmat că este pentru prima dată când în plenul celor două Comisii reunite de cultură raportul unei instituții de o asemenea importanță a fost dezbătut "pe repede înainte".
"Cele două comisii au fost reunite pentru a audia candidații pentru CA al SRR, dar în plenul celor două comisii a venit o propunere de suplimentare de ordine de zi pentru a se analiza și discuta raportul SRTv, în situația în care acest raport trebuie prezentat de conducerea acestei instituții. Niciodată nu s-a întâmplat ca un raport al unei instituții de o asemenea importanță să fie pus pe ordinea de zi instantaneu și să fie citit și dezbătut și votat în decurs de 10 — 20 de minute. Vă anunț pe această cale că grupul parlamentar al PNL va vota împotriva respingerii acestui raport", a spus Știrbu.
"Rapoartele au ajuns din primăvară, au stat aproape 4 luni de zile până să ajungă la comisie și au termen din aprilie", a replicat Radu Preda.
Respingerea raportului de activitate al SRTv pe 2016 atrage după sine demiterea de drept a Consiliului de Administrație al Televiziunii Publice, a precizat președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰