Reabilitare pusă pe pauză la Muzeul de Arheologie Constanţa, după patru licitaţii eşuate. Angajaţii s-au mutat într-un sediu nou
După 47 de ani de la deschidere, Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanţa, a fost închis în toamna anului trecut pentru reabilitare. Decizie luată de autorităţi după ce clădirea ajunsese într-o stare vizibilă de degradre. Doar că până acum, au fost lansate patru licitaţii, şi toate însă, au fost un eşec. Acum, la a cincea licitaţie, autorităţiile speră că lucrurile vor decurge bine şi că muzeul îşi va redeschide uşile cât mai curând pentru vizitatori.
- Bătaie generală între mai multe familii, la Medgidia. Înarmat cu un cuțit, unul dintre scandalagii a declanșat iadul. DETALII la Observator 13:00
- La ce să fim atenţi când luăm un credit. Care sunt riscurile şi cum le gestionăm
Problemele au început încă din anul 2016, atunci când Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanţa a câştigat un proiect european, în valoare de patru milioane de euro. "De trei ori s-a încercat scoaterea la licitaţie, nu s-au prezentat operatori. S-a tot modificat documentaţia de atribuire. A treia oară am avut acest câştigător care nu şi-a îndeplinit obligaţiile", a declarat Elena Georgescu, manager proiecte Consiliul Judeţean Constanţa.
Acum, după patru licitaţii ratate, s-a găsit o altă firmă care să preia lucrarea. Dacă lucrurile vor decurge bine, la vară, s-ar putea da startul lucrărilor de reabilitare. "Termenul de execuţie ar fi de 24 de luni. Acum sperăm să nu intervină nimic pe perioada de execuţie a lucrărilor şi să fie respectat acest termen, ne vom asigura să fie respectat acest termen", spune Elena Georgescu.
Starea de degradare a muzeului se vede cu ochiul liber. Zidurile sunt crăpate şi deteriorate, tencuiala căzută, iar din acoperiş ţiglele zboară la fiecare adiere de vânt. Angajații s-au mutat deja într-un sediu nou, acolo unde vor fi mutate şi o parte din piesele de patrimoniu.
Destinul tragic al clădirii muzeului
"Relocarea s-a făcut şi se face etapizat. Mai întâi am început să funcţionăm cu partea administrativă, apoi am început să mutăm colecţiile documentare", a declarat Delia Cornea, directorul interimar al muzeului.
Clădirea muzeului adăpostește peste 150.000 de piese din patrimoniul cultural. Numai partea arheologică înseamnă undeva la 50.000 de înregistrări. "O parte din depozite au fost împachetate, dar au rămas ca atare. Echipele mixte conservatori, restauratori, experţi, toată lumea participă prin rotaţie", explică Tiberiu Potarniche, muzeograf. Clădirea a fost construită între anii 1911 şi 1920, în stil brâncovenesc şi iniţial a fost folosită ca sediu al Primăriei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰