Antena Meniu Search
x

Video Reacţia soţiei bărbatului ucis şi mama fetei violate din Corbu: "Ce-ai făcut şi nu ştiu eu?"

O crimă oribilă a zguduit în această dimineaţă localitatea Corbu, din judeţul Constanţa. Un tată a fost ucis în propria locuinţă după ce a încercat să-şi apere fata cea mare de un bărbat care voia să o violeze.

de Redactia Observator

la 02.07.2021, 12:08

Vezi și

Soţia bărbatului şi mama fetei violate a fost legată în baie de agresor şi tăiată la o mamă. Deşi era în vizibilă stare de şoc, femeia a spus că nu are nevoie de asistenţă medicală la sosirea echipajelor de poliţie şi ambulanţă.

Femeia susţine că criminalul a spus că soţul ei ar fi avut o aventură cu soţia lui, motiv pentru care a vrut să se răzbune. "Ce-ai făcut şi nu ştiu eu?", a strigat femeia disperată.

Crima din Corbu. Reacţia ministrului de Interne

Ministrul de Interne a reacționt în urma crimei de la Corbu. Aflat în vizită de lucru pe litoral, Lucian Bode a spus că există un cerc de suspecți  și că, în câteva ore, suspectul va fi reținut.

Pe acelaşi subiect

"Ancheta este în derulare. Sunt efective de la IGPR, Direcția de Investigatii Criminale, avem un cerc de suspecți. Cred că este vorba de ore în care suspectul va fi reținut. Avem declaratiile a doi martori. În câteva minute de la apelul la 112, colegii noștri au ajuns acolo, dar din păcate este o persoană decedată. Vom vedea care e mobilul crimei: răzbunare, jaf, nu pot să mă pronunț acum. Vom vedea dacă au dispărut din casă lucruri. Cel mai important e ca echipa de la fața locului să identifice autorul și să-l aducă în fața instanței", a declarat Lucian Bode.

Un tată a fost ucis încercând să-şi apere fiica, la Corbu

Reamintim că o crimă oribilă a avut loc în această dimineață, la Corbu, după ce un bărbat cu cagulă înarmat cu un cuțit a pătruns în casa unei familii, unde a violat o fată de 20 de ani şi l-a omorât pe tatăl care a încercat să o ajute.

Sora cea mică a tinerei de 20 de ani, o adolescentă de 15 ani, a fost cea care a sunat la 112. Martorii spun că agresorul a intrat peste familie în toiul nopţii şi a întrebat care dintre cele două fete este majoră. A luat fata cea mare în dormitor, moment în care tatăl a încercat să-şi apere copilul. Atunci, bărbatul de 41 de ani a fost atacat cu cuţitul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Reacţia soţiei bărbatului ucis şi mama fetei violate din Corbu: "Ce-ai făcut şi nu ştiu eu?"