Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacţia unui român care a făcut baie în mare în luna ianuarie. Apa are doar 7 grade

Continuă primăvara în luna lui Gerar. La munte, schiorii au renunţat la gecile groase şi s-au înghesuit pe puţinele pârtii unde zăpada încă nu s-a topit. Pe litoral, mulţi au ieşit la plimbare în tricou şi au luat faleza la pas. Iar câţiva s-au aventurat să facă o baie în mare. 

de Redactia Observator

la 30.01.2025 , 13:11

Pe litoral, cu puţin curaj se face baie în mare. Apa are doar 7 grade, în aer temperatura resimţită atinge 20 de grade. Chiar şi aşa, nu oricine poate intra în apă. Şi mai ales, nu fără pregătire.

"Dacă aveţi probeleme cu inima, cu tensiunea, nu aveţi ce să căutaţi în apă rece. Cine doreşte să facă asemea băi în ape reci: băi călii, treptat băi reci acasă şi treptat în lunile de toamnă târzie, şi apoi peste un an doi, cum am reuşit eu să intru în mare", spune un curajos care a făcut baie în apa mării.

Mulţi au ales să facă doar o baie de soare. Şi-au lăsat hainele groase în dulap şi au pornit pe faleză. Turiştii se pot bucura de soare şi pe mare la o plimbare cu velierul. "La noi cursele sunt de la Cazino, până în Mamaia. Putem merge şi în Eforie. Putem merge la Tuzla să vedem cum s-au facut noile diguri, care sunt acum în construcţie", spune Costică Marinescu, proprietar velier.

Vezi și

Turiştii care vin în această perioadă la mare să profite de vremea bună găsesc în portul turistic Tomis velierele pregătite să îi scoată în larg. Preţurile sunt şi la jumătate faţă de cele din primul sezon.

Pe acelaşi subiect

Pârtiile încă rezistă la munte

La munte, crestele încep să se golească de zăpadă, dar iubitorii sporturilor de iarnă nu trebuie să-şi facă griji. Pârtiile încă rezistă. Sunt zece grade celsius în termometre aici, la cota 1700, şi avem parte de un soare destul de generos, aşa că am renunţat la geacă.

"Facem plajă, schiem, le împletim pe toate perfect. Avem nevoie ochelari de soare şi de cremă de soare neapărat", spune o turistă. "Avem strat suficient de zăpadă, peste 50 de centimetri pe pârtie plus depozite care ne ajută să avem pârtia perfectă", precizează Daniel Opriana, reprezentant domeniu schiabil.

Oferte de Ziua Îndrăgostiţilor

Administratorii de pensiuni au făcut deja ofertele pentru Ziua Îndrăgostiţilor şi pentru vacanţa de schi a copiilor. Cu greu se mai găsesc camere libere luna viitoare. "Camerele le avem între 200 şi 300 de lei, cu mic dejun inclus. Va veni şi zăpada, că weekendul acesta ninge", spune Nelu Mărăcine, reprezentant pensiune.

Cea mai ridicată temperatură astăzi s-a înregistrat la Ploieşti, 20 de grade. În weekend însă, vremea se va răci semnificativ, iar la începutul săptămânii viitoare frigul va cuprinde toată ţara.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că va fi recuperat tezaurul dacic furat, după arestarea suspecţilor?
Observator » Evenimente » Reacţia unui român care a făcut baie în mare în luna ianuarie. Apa are doar 7 grade