Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților recomandă preoților să nu se implice în contrabandă cu țigări și lemn tăiat ilegal

Avertisment cel puţin surprinzător pentru preoţii din Suceava. Abia numit arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic Botoşăneanul le-a atras atenţia că le este interzis să cumpere lumânări din surse externe şi, atenţie, să facă afaceri cu ţigări de contrabandă, lemn tăiat ilegal şi cimitire private. Înaltul prelat ar fi primit sesizări privind implicarea mai multor preoţi în activităţi ilegale.

de Redactia Observator

la 04.08.2020 , 22:19

  • ÎPS Calinic Botoșăneanul ar fi primit sesizări că anumiți preoți sunt implicați în activități ilegale.

"Nicio unitate de cult şi niciun cleric slujitor al Sfântului Altar nu pot practica, promova şi susţine activităţi ilegale de tipul trafic de ţigări, cimitire private, exploatare şi distribuire de material lemnos", este avertismentul noului arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor pentru preoţii din subordine. 

Adresa a fost redactată în urma şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial din 27 iulie şi a fost trimisă patru zile mai târziu către toate protopopiatele din judeţul Suceava. 

Doru Filip, preot: Orice ierarh nou trebuie să cunoască toate realităţile din eparhia respectivă. Se face ordine, se pun lucrurile la punct.

Vezi și

Avertismentul Înalt Prea Sfinţitului Calinic vine după ce ar fi primit mai multe sesizări privind implicarea feţelor bisericeşti în activităţi ilegale. 

Doru Filip, preot: Au fost cazuri foarte rare. De pildă, se spune despre acest trafic cu ţigari. Am înţeles că era vorba de un preot undeva lângă Siret, care a primit pe cineva în chirie în curte o zi-două cu un microbuz. Nu ştia, am înţeles, ce era acolo. Nu ştia că sunt ţigări. Şi sigur că a fost inclus, a fost considerat vinovat şi preotul respectiv. 

Pascal Mitu, preot: Poate sunt nişte zvonuri. Am putea să o luăm aşa şi ca pe o ofensă, ar spune unii. Adică ce, până acum, preoţii se ocupau cu afaceri cu lemn, cu ţigări şi nu s-a ştiut? Nu cred. Probabil că adresa e mai mult de avertizare, nu de pedepsire.

Printre enoriaşi, părerile sunt împărţite. 

Într-un răspuns pentru Observator, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a declarat că astfel de cazuri punctuale denunţă "în mod foarte trist absenţa vocaţiei persoanelor respective, iar atitudinea fermă a noului arhiepiscop al Sucevei este de apreciat". 

Prin aceeaşi adresă, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților le cere unităţilor de cult să cumpere lumânări doar de la fabrica Arhiepiscopiei, conform regulilor stabilite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților recomandă preoților să nu se implice în contrabandă cu țigări și lemn tăiat ilegal