Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministerul de Externe, noi precizări despre românca testată pozitiv cu Covid-19 în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe vine cu noi precizări în cazul primului turist din România confirmat cu noul coronavirus în insula Creta.

de Veronica Micu

la 05.07.2020 , 17:04

Turista din România a ajuns în Grecia cu o cursă charter directă pe ruta București - Heraklion Ministerul de Externe, noi precizări despre românca testată pozitiv cu Covid-19 în Grecia - Profimedia
  • Turista din România confirmată pozitiv în insula Creta a ajuns în Grecia la 1 iulie.
  • Starea de sănătate a femeii este bună, anunță MAE.

Astfel, potrivit unul comunicat emis de MAE, românca a ajuns în Grecia la 1 iulie, cu o cursă charter directă pe ruta București - Heraklion.

Inițial, autoritățile elene comunicaseră că femeia a ajuns în insula Creta pe 2 iulie.

"În continuarea precizărilor transmise referitoare la cazul turistului român confirmat pozitiv pentru infecția cu COVID-19 în Grecia - Insula Creta, MAE precizează că, în urma solicitării Ambasadei Romaniei la Atena de clarificare a circumstanțelor cazului, autoritățile elene au informat că cetățeanul român a sosit în Creta la data de 1 iulie (și nu 2 iulie, așa cum comunicaseră inițial aceleași autorități elene), cu o cursă charter directă pe ruta București - Heraklion. De asemenea, conform informațiilor transmise de autoritățile elene, cetățeanul român a fost deja transferat în unitatea hotelieră special destinată în care își va efectua carantina împreună cu un membru al familiei. Starea persoanei infectate este bună, aceasta beneficiind de monitorizare medicală", anunță MAE.

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanții Ambasadei României la Atena sunt în dialog cu cei doi cetățeni români, fiind pregătiți să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune.

MAE precizează că a transmis și transmite informațiile relevante în acest caz în strictă conformitate cu elementele comunicate la rândul lor de autoritățile grecești.

Cetățenii români pot cere asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

La 1 iulie, în Grecia au intrat în vigoare noi măsuri de relaxare.

Pentru a stimula turismul afectat de pandemie, grecii au redeschis aeroporturile regionale. 

Citește și:
Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Ministerul de Externe, noi precizări despre românca testată pozitiv cu Covid-19 în Grecia