Români care închiriau maşini de lux în Marea Britanie şi le dezmembrau în ţară, trimişi în judecată
Şase persoane care închiriau autoturisme de lux de pe aeroporturile din Marea Britanie şi apoi le dezmembrau în România au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în mod continuat şi prin care au fost produse consecinţe deosebit de grave, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, cele şase persoane, patru din judeţul Suceava şi două din judeţul Botoşani, ar fi închiriat, în perioada iulie - octombrie 2024, un număr de 11 autoturisme de lux de pe aeroporturile din Londra, Birmingham sau Liverpool şi le-ar fi adus în România, unde le-au dezmembrat şi au valorificat piesele.
Cea mai ieftină maşină închiriată este un Mercedes-Benz C200, a cărui valoare este estimată la 30.000 de lire sterline, iar cea mai scumpă un BMW X5 în valoare de 75.191 lire sterline.
Procurorii din Botoşani susţin că prejudiciul creat prin activitatea infracţională depăşeşte 550.000 de lire sterline.
În luna noiembrie 2024, anchetatorii au efectuat şapte percheziţii în acest dosar, dispunând şi reţinerea a două dintre persoanele implicate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
