Zeci de români care se întorceau din Franţa au fost duşi la Poliţie! O femeie avea asupra ei o armă semiautomată!
Zeci de români care se întorceau din Franţa au fost săltaţi şi duşi la Poliţie în urme unei razii desfăşurate în judeţul Vâlcea.
Zeci de români care se întorceau din Franţa au fost săltaţi şi duşi la Poliţie în urme unei razii desfăşurate în judeţul Vâlcea.
Noaptea trecută, poliţiştii din Râmnicu Vâlcea au efectuat o razie pe DN 7, în zona localităţii Brezoi. Poliţiştii au oprit în trafic şapte autoturisme în care se aflau zeci de români care se întorceau din Franţa.
Mașinile au fost oprite în trafic de polițiști și au fost percheziționate, iar cele 40 de persoane aflate în autoturisme au fost conduse la sediul Poliției Râmnicu Vâlcea pentru verificări.
În urma verificărilor, a fost găsită o armă letală semiautomată, asupra femeii în vârstă de 45 de ani, deținută ilegal, scrie Agerpres.
Anchetatorii, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au dispus reținerea femeii, aceasta urmând a fi prezentată instanței în vederea dispunerii măsurilor legale.
În cauză se efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și pentru contrabandă calificată.
La acțiuni au participat polițiști de la Serviciul Rutier, de la Poliția Râmnicu Vâlcea, de la Serviciul Acțiuni Speciale și de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase precum și jandarmi, a precizat sursa citată.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰