Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România cere întăriri NATO și echipamente militare de ultimă generație, după escaladarea tensiunilor dintre Ucraina și Rusia

România cere o mobilizare de forţe mai puternică pe flancul estic al NATO. Într-o discuţie cu Joe Biden, Klaus Iohannis şi-a dat acordul pentru o prezenţă militară mai mare a NATO atât în ţara noastră, cât şi la Marea Neagră. Alături de celelalte opt state NATO de pe flancul de Est, Iohannis cere şi echipamente de ultimă generaţie în regiune pentru a putea răspunde eventualelor provocări ale Rusiei.

de Redactia Observator

la 10.12.2021 , 21:07

40 de minute, Joe Biden şi liderii statelor de pe flancul de est al NATO au căutat soluţii pentru ceea ce ar putea deveni cel mai grav conflict după Al Doilea Război Mondial. Rusia a adunat peste 100.000 de soldaţi la graniţa Ucrainei, iar temerile în faţa unei posibile invazii sunt mari. 

România e la doar 300 de kilometri de zona fierbinte din Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat susţinerea pentru creşterea prezenţei militare NATO şi a Statelor Unite în România şi în zona Mării Negre. Joe Biden a citit în faţa liderilor fragmente din discuţia cu Vladimir Putin.

Vezi și

Jen Psaki, purtător de cuvânt Casa Albă: A vrut să afle şi părerea celor din B9 despre situaţia de securitate din regiune şi să sublinieze angajamentul SUA pentru securitatea transatlatntică.

Pe acelaşi subiect

La două zile de la summitul virtual dintre Joe Biden şi Vladimir Putin, tensiunea este în creştere în Europa. Trei aeronave franceze şi două americane care survolau Marea Neagră au fost escortate ieri de Rusia, care nu pierde nicio ocazie sa dea vina pe NATO pentru situaţia din regiune. 

Maria Zakharova, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe rus: Negocierile pentru a găsi o soluţie pașnică au ajuns, practic, într-o fundătură. Ultima întâlnire între Vladimir Putin şi Joe Biden nu a ajuns la niciun rezultat.

Rusia nu vrea să vadă Ucraina în NATO

Kremlinul vede sprijinul acordat de NATO Ucrainei drept o ameninţare la graniţele Rusiei şi acuză Occidentul că vrea să îşi extindă nepermis de mult influenţa în est. Joe Biden a avut o discuţie şi cu preşedintele ucrainian Vladimir Zelensky. L-a asigurat că susţine aspiraţiile ţării de a deveni membru NATO. Surse din presa internaţională susţin că, neoficial, Biden ar fi încercat să îl convingă pe Zelensky şi să ofere autonomie Donbasului, aflat deja în mâinile separatiştilor filoruşi. 

Jen Psaki, purtător de cuvânt Casa Albă: Agresiunea aici este de partea Rusiei. Desfăşurarea militară este de partea Rusiei. Există o cale, o cale diplomatică de a merge mai departe. 

Jens Stoltenberg, Secretar General al NATO: Atunci când vremurile sunt dificile, trebuie să ne aşezăm şi să stăm de vorbă.

Alianţa cere relansarea Consiliului NATO-Rusia creat în 2002 şi suspendat de Kremlin pe 21 octombrie după un incident în care NATO a expulzat opt oficiali ruşi de la sediul din Bruxelles. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » România cere întăriri NATO și echipamente militare de ultimă generație, după escaladarea tensiunilor dintre Ucraina și Rusia