Antena Meniu Search
x

Klaus Iohannis: Este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, în urma consultării cu omologul său american Joe Biden și liderii B9, că țara noastră susține "creșterea prezenței militare a NATO în zonă", ca expresie a solidarității aliate și a Parteneriatului Strategic solid între țara noastră și SUA.

Iulia Iancu
de Iulia Iancu

la 10.12.2021, 11:27

Klaus Iohannis, președintele României
Klaus Iohannis, președintele României - Hepta

"Am discutat cu Președintele SUA, Joe Biden, și cu ceilalți lideri ai statelor care fac parte din Formatul București 9 (B9) despre situația îngrijorătoare de securitate în Flancul Estic al NATO și în regiunea Mării Negre. În cadrul dialogului, care confirmă valoarea acestui format de consultare și coordonare între aliați, am subliniat că menținerea unității este esențială în aceste momente. Este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei. Am exprimat, totodată, susținerea pentru creșterea prezenței militare a NATO și, respectiv, a Statelor Unite ale Americii în România și în zona Mării Negre, ca expresie a solidarității aliate și a Parteneriatului Strategic solid între țara noastră și SUA", a scris Klaus Iohannis, pe Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Preşedintele SUA, Joe Biden, a avut o discuţie telefonică joi cu preşedintele Iohannis şi alţi opt lideri ai statelor din flancul estic al NATO despre tensiunile militare de la graniţa Ucrainei. Biden le-a prezentat rezultatul discuţiei pe care a avut-o cu preşedintele Putin. Liderul de la Casa Albă mizează pe susţinerea europeană în cazul în care va decide să aplice sancţiuni economice Rusiei. Până atunci, însă, ar prefera o soluţie diplomatică.

Pe acelaşi subiect

Ce i-a cerut Klaus Iohannis președintelui Joe Biden

În timpul convorbirii, Klaus Iohannis a cerut asigurări că NATO şi SUA, în special, vor sprijini militar statele din flancul estic al NATO. "Președintele României a menționat că este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei. Totodată, președintele Klaus Iohannis a exprimat susținerea pentru creșterea prezenței militare a NATO și, respectiv, a Statelor Unite ale Americii în România și în zona Mării Negre".

În discuţia de marţi cu preşedintele american, Vladimir Putin a cerut ca NATO să nu mai doteze statele de la granţia cu Rusia cu echipamente militare. A cerut şi garanţii scrise că extinderea NATO înspre est va înceta.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi donat mobila, hainele sau electrocasnicele pe Facebook?

Observator » Stiri politice » Klaus Iohannis: Este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei