Antena Meniu Search
x

Șeful ISU Dobrogea, despre spitalul din Constanța: Au fost şi aici identificate nereguli, aspecte tehnice şi organizatorice

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Mihail Amarandei, a afirmat, vineri, că pentru stabilirea incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase vor fi verificate toate aspectele, el precizând că în urma ultimului control au fost găsite nereguli, atât aspecte tehnice, cât şi organizatorice. Amarandei a afirmat că la incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase au fost alocate toate forţele de intervenţie din municipiul Constanţa.

de Redactia Observator

la 01.10.2021, 13:47

Vezi și

”La ora 9,48 am fost anunţaţi prin 112 de producerea unui incendiu la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Au fost alertate toate forţele de intervenţie din municipiul Constanţa, la ora 9.53 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, la 9.56 am avut primele date preliminare de la locul intervenţiei. Cele nouă victime au fost identificate la nivelul secţiei de Terapie Intensivă, la momentul producerii incendiului fiind zece persoane internate în acea secţie. (...) Pentru stabilirea cauzei incendiului vom cerceta toate aspectele, vrem să vedem cu exactitate care au fost cauzele care au dus la producerea acestui incendiu. În februarie s-a efectuat un control la toate unităţile medicale, în special la cele care asigurau suport COVID. Au fost constatate disfuncţionalităţi, nereguli, au fost aplicate şi sancţiuni”, a afirmat Amarandei.

Întrebat dacă are aviz de securitate la incendiu, şeful ISU Dobrogea a afirmat că ”Spitalul de Boli infecţioase funcţionează conform normele la data dării în exploatare. Deci nu necesita”.

Mihail Amarandei a precizat că toate victimele erau în pat şi decesele provin din rândul pacienţilor, nu al cadrelor medicale. El a explicat că au fost găsite nereguli la unitatea medicală care aveau termen de remediere până la sfârşitul anului.

”Au fost şi aici identificate nereguli. Au fost şi aspecte tehnice, au fost şi aspecte organizatorice. (...) A fost un termen stabilit, utiizatorul s-a angajat că va rezolva tot ce s-a constatat pe timpul controlului astfel încât să elimine...Nu am mai verificat. Termenul a fost stabilit pânî la sfârşitul anului”, a transmis Amarandei.

Pe acelaşi subiect

El a mai transmis că Ia incendiul a pornit de la ATI, iar când pompierii au ajuns era oprită instalaţia de alimentare cu oxigen. 

O nouă tragedie într-un spital din România

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineaţă la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Sunt cel puţin șapte victime până acum, dar bilanţul poate creşte. A fost activat Planul Roşu de intervenţie, iar zeci de pacienţi au fost evacuaţi din unitatea medicală şi transferaţi la alte spitale.

Echipaje ISU din mai multe judeţe au fost trimise în ajutor, iar la Ministerul Afacerilor Interne este celulă de criză. Şeful DSU, Read Arafat a plecat şi el spre Constanţa. Între timp, la Parchetul Tribunalului Constanţa a fost deschis şi un dosar penal pentru ucidere din culpă. În această dimineaţă, în spital se aflau 113 pacienţi, dintre care 10 internaţi la Terapie Intensivă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Șeful ISU Dobrogea, despre spitalul din Constanța: Au fost şi aici identificate nereguli, aspecte tehnice şi organizatorice