Șofer de 56 de ani, mort pe loc după ce a intrat pe contrasens și a izbit o altă mașină. Tragedie la Întorsura Buzăului
Un accident mortal a avut loc, vineri dimineața, la Întorsura Buzăului. Un bărbat de 56 de ani a intrat pe contrasens și a lovit o altă mașină. Bărbatul a murit la locul accidentului, iar două persoane din cealaltă mașină au ajuns la spital, transmite Mediafax.
Polițiștii din Întorsura Buzăului au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 13E (strada Libertății) din orașul Întorsura Buzăului.
Șoferul de 56 de ani a intrat pe contrasens
Din verificările polițiștilor din cadrul IPJ Covasna, se arată că un bărbat de 56 de ani, în timp ce conducea mașina spre localitatea Barcani, ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 76 de ani.
Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare
Șoferul de 56 de ani a intrat în stop cardio respirator în urma impactului și a fost resuscitat, dar nu a răspuns manevrelor și a fost declarat decesul la locul accidentului. Șoferul de 76 de ani și o pasageră din cealaltă mașină au fost răniți, iar autoritățile au dus victimele la spital pentru îngijiri medicale.
Traficul pe DN 13E s-a desfășurat alternativ la ora transmiterii știri, pe un sens, cu dirijarea echipajelor de poliție. Polițiștii vor întocmi dosar penal pentur ucidere din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰