Antena Meniu Search
x

Familia unui șofer de TIR român, mort în chinuri groaznice într-un accident în Franța, cere 5 milioane de euro despăgubire

Familia unui șofer de TIR român, mort în chinuri groaznice într-un cumplit accident în Franța, cere 5 milioane euro despăgubire de la o firmă de Arad.

Familia unui șofer de TIR român, mort în chinuri groaznice în urma unui cumplit accident produs în Franța, cere 5 milioane de euro despăgubire de la o firmă de transport din Arad.

Cosmin Gabriel Bălăuţă a decedat, pe 22 mai 2014, în urma unui accident produs în Franța, între două autovehicule din România: autocamionul condus de tânărul din Negreşti, care lucra de câteva luni ca şofer pentru o firmă din judeţul Suceava, şi o autoutilitară condusă de un alt tânăr de 22 de ani, Dragoş Damian, angajat la o societate din Alba.

Cosmin a murit în chinuri groaznice, după ce cabina vehiculului a luat foc în urma impactului, iar el a rămas blocat în interior. 

Modul cum au fost descoperite autovehiculele implicate în accident a fost dovada că impactul dintre cele două maşini a fost extrem de puternic. Cei aflaţi la volan n-au avut nicio şansă, deşi echipajele de salvare au ajuns în scurt timp acolo. Pe şoferul camionetei (Dragoş Damian), paramedicii l-au găsit la zece metri distanţă. Lovitura a fost atât de puternică încât a fost proiectat prin parbriz. Tânărul era, în timpul liber, fotbalist la Inter Ciugud.

Din măsurătorile făcute la locul accidentului, se pare că tânărul Dragoş Damian ar fi încercat o depăşire riscantă, chiar la ieşirea dintr-o curbă. Vizibilitatea nu era bună, şi camioneta pe care o conducea a lovit un TIR ce venea din direcţie opusă. Cabina utilajului greu a luat foc, iar şoferul, Cosmin Gabriel Băluţă, a ars de viu.

Impactul mortal a avut loc pe o şosea din nordul Franţei. Presa franceză scria la momentul respectiv că, în camionetă, alături de românul de 22 de ani se mai afla o persoană care a ajuns la spital în stare gravă.

Din concluziile criminaliştilor francezi a rezultat că vinovat de producerea accidentului ar fi tânărul şofer din Alba. Acesta circula cu o viteză de 160-170 km/oră, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de camionul condus de celălalt şofer român.

Rudele bărbatului din oraşul Negreşti, judeţul Vaslui, cer acum 5 milioane de euro de la firma de transport din Alba Iulia la care lucra Dragoş Damian.

Procesul a fost deschis la Tribunalul Alba în 4 ianuarie 2018.

Cinci persoane, membrii ai familiei tânărului din Vaslui, au calitatea de ”reclamant” în procesul deschis la Alba Iulia. Pârâţii sunt firma de transport la care lucra tânărul din Alba – SC Atlas Imobiliare SRL şi compania de asigurare Groupama Asigurări.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Familia unui șofer de TIR român, mort în chinuri groaznice într-un accident în Franța, cere 5 milioane de euro despăgubire