Video Șoferul care a izbit cinci tineri după un drift cu spatele la discotecă, în Bistrița, era beat și drogat
Şoferul din Bistriţa-Năsăud care s-a urcat beat la volan şi a intrat în plin cu maşina într-un grup de bărbaţi a fost arestat pentru 30 de zile. Bărbatul este cercetat pentru tentativă de omor. O cameră de supraveghere a surprins momentul şocant în care bărbatul a început să meargă cu spatele iar victimele au căzut secerate la pâmânt.
Toți cei cinci bărbați loviți de mașina individului au scăpat cu răni ușoare care, din fericire, nu le pun viața în pericol. Au suferit leziuni pentru care au nevoie între 5 și 10 zile de îngrijiri medicale. Totul s-a întâmplat în fața discotecii din Chiuza, județul Bistrița-Năsăud. Individul de 34 de ani consumase mult alcool în discoteca respectivă, dar asta nu l-a oprit să-și dorească să plece acasă cu mașina.
Înainte de a porni la drum, a vrut să-i impresioneze pe cei aflați în parcare și a făcut un drift cu spatele, manevră total nereușită. A lovit 5 persoane aflate în parcare, dar nu a oprit să vadă ce a făcut, ci și-a continuat drumul. Nu pentru mult timp, însă, pentru că ulterior a pierdut din nou controlul asupra direcției de mers și a ajuns cu mașina într-un șanț.
Şoferul care a izbit un grup de tineri în Bistriţa era și drogat
A fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, care a arătat că a consumat mult alcool înainte de a urca la volan. Analizele de sânge au arătat o alcoolemie de peste 3 la mie, extrem de mare, dar tot analizele au arătat că în sânge avea și substanțe psihoactive. Deși nu a lovit persoanele respective în mod intenționat, procurorul a considerat fapta extrem de gravă, pentru că se afla sub influența alcoolului și sub influența drogurilor, dar și pentru că nu a oprit să vadă cât de tare a rănit persoanele respective, motiv pentru care a încadrat fapta ca tentativă de omor.
"La fața locului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, fiind testat cu aparatul DrugTest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. I-au fost recoltate probe biologice, iar buletinul de analiză toxicologică a confirmat prezența unor substanțe interzise. Întrucât în urma primelor investigații efectuate au reieșit indicii cu privire la comiterea unei tentative la infracțiunea de omor, polițiștii au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. Astfel, la data de 8 septembrie, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 34 de ani", au transmis vineri reprezentanții Poliției Bistrița-Năsăud.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, măsură pe care a contestat-o, dar în acest moment încă se află în arest.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰