Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şoferul maşinii pe care a căzut fetiţa de doi ani, de la etajul patru, în Chiajna: "Nu îmi trebuie nimic"

Caz şocant lângă Bucureşti. O fetiţă de doi ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Chiajna, chiar de sub ochii părinţilor şi rudelor. Copila stătea pe pervazul ferestrei de la bucătărie, s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit în gol 15 metri, pe o maşină. Micuţa a supravieţuit dar este grav rănită.

de Ana Grigore

la 20.09.2025 , 19:13

Locuitorii din Militari Residence au fost aseară în stare de şoc. Incidentul, care a avut loc în jurul orei 21, a fost surprins de o cameră de supraveghere. Un bărbat care aştepta în faţa blocului a fost martor la scenele greu de privit şi a intervenit imediat. Pe imagini se vede cum o ia în braţe pe copilă, iar apoi sună disperat după ajutor. Câteva secunde mai târziu coboară şi părinţii micuţei. 

"Am auzit un ţipăt, iar apoi, la câteva secunde distanţă am auzit o bubuitură foarte puternică şi apoi foarte multe ţipete. Vecinii i-au sfătuit pe părinţii să îl ducă la spital cu maşina domnului care era aici pentru că ar dura mai mult până să vină ambulanţa", povesteşte un martor.

"L-a pus pe pervaz că tot cerea acolo şi într-o fracţiune de secundă a căzut. Cu toţi în bucătărie. Noi suntem şocaţi, nu îmi revin. De aseară plâng încontinuu", povesteşte o vecină

Articolul continuă după reclamă

Copila a scăpat ca prin minune

Fetița a căzut de la aproximativ 15 metri și s-a prăbușit direct pe parbrizul mașinii. Geamul s-a crăpat, dar nu s-a rupt complet iar asta se pare că i-a salvat viața.

"S-au auzit ţipete, era jos. Nu îmi trebuie nimic, bine că a fost maşina aici, dacă nu era", spune proprietarul maşinii

Medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală spun că fetiţa a suferit un tramatism toraco-abdominal şi au internat-o la Terapie Intensivă. Deci e grav rănită, este stabilă. Poliţiştii au deschis o anchetă.

"Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", transmite un purtător de cuvânt al poliţiei. 

În ultimii 7 ani, în România, peste 7.000 de copii au căzut de la înălțime. Unul dintre cele mai şocante cazuri a avut loc în 2021. O fetiţă şi un băiat de 2 ani , gemeni, au murit după ce au căzut de la etajul 10. În tot acest timp, mama lor făcea live pe Facebook. Femeia a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. 

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Şoferul maşinii pe care a căzut fetiţa de doi ani, de la etajul patru, în Chiajna: "Nu îmi trebuie nimic"