Antena Meniu Search
x

Video Sorin nu ar fi fost ucis cu maceta. Arma crimei din Padina a fost aruncată într-o râpă, pe drumul montan din Platoul Bucegilor

La mai bine de 48 de ore după ce un bărbat a fost ucis în timpul unei petreceri cu vedete, arma crimei este de negăsit. Surse din anchetă spun că, de fapt, nu ar fi vorba de nicio macetă. Cert este că cei trei suspecţi, fiii vrăjitoarei Sidonia şi membri ai clanului Fabian, au fost arestaţi.   

Cristi Popovici
de Cristi Popovici

la 13.02.2024, 14:33

Vezi și

Sunt căutări, la această oră, pe drumul montan din Platoul Bucegilor, pe unde au încercat să fugă cei trei suspecţi, după ce l-au ucis pe bărbatul de 41 de ani. Ei le-au declarat poliţiştilor că au aruncat arma crimei, un cuţit cu lamă mare, într-o râpă, dar nu au ştiut să indice clar locaţia. 

Cei trei fraţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, după ce procurorii au arătat în faţa judecătorilor intenţia lor clară de a-l ucide pe bărbat, chiar dacă a fost vorba despre un conflict spontan. Anchetatorii spun că, în timpul unei petreceri cu vedete ţinute într-un hotel renumit din Padina, pe Platoul Bucegilor, unul dintre suspecţi ar fi făcut avansuri soţiei bărbatului ucis. Acesta, susţine procurorul de caz în referatul de arestare, l-ar fi lovit pe unul din fraţi cu pumnul.

Crimă la Padina. Fiii vrăjitoarei Sidonia şi ai unui cunoscut interlop din Bucureşti susţin că au fost în legitimă apărare

Mai departe, cel lovit iniţial s-a întors în restaurant alături de fraţii lui, l-au alergat pe bărbatul cu care intraseră în conflict, l-au încolţit şi l-au lovit cu un cuţit de 6 ori în zona capului şi a trupului, lovituri care s-au dovedit a fi fatale pentru bărbatul de 41 de ani. Din intensitatea şi zona unde au fost aplicate loviturile reiese intenţia de a ucide victima, susţin procurorii.

La rândul lor, cei trei fraţi, fiii unei femei care se prezintă drept vrăjitoarea Sidonia, clarvăzătoare şi tămăduitoare, şi ai lui Fabian Marin, cunoscut personaj din lumea interlopă a Capitalei, au susţinut că s-au aflat în legitimă apărare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Evenimente » Sorin nu ar fi fost ucis cu maceta. Arma crimei din Padina a fost aruncată într-o râpă, pe drumul montan din Platoul Bucegilor