Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun

Marea Neagră s-a făcut. verde! De câteva zile, turiştii care au venit în vacanţă în staţiunile din sudul litoralului fac slalom pe plajă pentru a ocoli mormanele de alge. Deşi mirosul şi aspectul alungă oamenii de pe şezlongurile de lângă apă, specialiştii văd partea plină a paharului. Spun că invazia algelor este un fenomen obişnuit care arată cât de sănătos este ecosistemul.

de Andreea Filip

la 04.07.2024 , 21:55

O mare de alge a invadat sudul litoralului în ultimele zile. În buza apei, nisipul aproape că nu se mai vede, iar castelele au fost înlocuite de grămezi verzi.. Turiştii reuşesc cu greu să treacă de bariera neplăcută pentru a intra în apă.

"Nu ştiu, e din cale afară, chiar nu mă aşteptam să fie aşa, mă aşteptam să o cureţe cineva", spune o tursită.

"Păcat de litoralul nostru pentru că mergem si dăm banii în altă parte în loc să stăm aici", spune un alt turist.

Vezi și

O mare de alge a invadat sudul litoralului în ultimele zile

Pe acelaşi subiect

Goana pentru un șezlong cât mai aproape de valuri s-a transformat în marea distanţare: primele rânduri sunt acum ocolite. În staţiunea Venus, jumătate din plajă este compromisă. Şezlongurile sunt goale şi asta pentru că la malul mării algele sunt atât de multe încât este imposibil de intrat în apă, iar mirosul este greu de suportat.

Unii fac Rai din ce au şi se bucură oricum de sejur.

"Am auzit că mulţi îşi dau cu alge. Şi în medicina chineza se folosesc algele. Facem un tratament aici la malul mării", declară un turist.

Necazul turiştilor e, însă, bucuria naturii.

"Asigură, pe de o parte, o primenire a apei şi, pe de altă parte, o îmbogăţire nutritivă pentru speciile ce urmează să trăiască de pe urma acestora. Alge, mici crustacee, surse de hrană pentru lebăda care îşi învaţă puii cu această locaţie. Ei vor creşte şi vor trebui să ştie că şi la mare e hrană bună", spune activistul de mediu Adrian Bîlbă.

Plantele, smulse de curenţii de pe fundul mării în timpul furtunilor şi aduse la ţărm

Administratorii plajelor şi reprezentanţii Apelor Române spun că fac tot posibilul ca nisipul să fie curat. Dar, de cele mai multe ori, natura învinge.

"Am cules în perioada aceasta în jur de 800 de tone de alge, pe care le ducem la gropile de depozitare. Facem eforturi consistente astefl încât să nu deranjăm turiştii în această perioadă a sezonului estival", a declarat Hristu Uzun - director ABADL.

Plantele sunt smulse de curenţii de pe fundul mării în timpul furtunilor şi aduse la ţărm. Se dezvoltă excesiv în condiţii de temperaturi ridicate şi multă lumină. Anul trecut în sezonul estival au fost adunate de pe plajele din România zeci de mii de tone de alge.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii spun că este semn bun