Observator Update, știrile zilei de 8 iunie
Ești pe grabă? Te ajutăm să afli, pe scurt, știrile importante ale zilei de 8 iunie, la Observator Update.
- Noi detalii despre tragedia românească din Italia.
- Cauza apariţiei şacalilor aurii în Iaşi.
1. Ultimele ore ale mamei adolescente care a fost ucisă în bătaie în Maramureș
Moartea unei tinere din Maramureș ar putea fi o lecţie pentru mii de românce, victime ale partenerilor de viaţă. O tânără de 18 ani, mamă a doi copii, a fost omorâtă în bătaie de iubit, la două zile după ce aceasta a cerut instanţelor retragerea ordinului de restricţie. Citeşte pe larg.
2. Şoferul român care a provocat tragedia cu 4 morţi din Italia conducea de 30 de ore
Șoferul român care a provocat accidentul mortal de pe o autostradă din Toscanda era la volan de aproximativ 30 de ore, spune ziarul italian Corriere della Serra. Doi copii ai șoferului, dar și părinții lui au pierit în impact. Citeşte mai mult.
3. Depresia a afectat numeroşi români în perioada izolării
Izolarea de familie şi prieteni, pierderea locului de muncă sau teama de boală i-au afectat pe mulţi români. Unii au reuşit să depăşească aceste episoade de anxietate singuri. Alţii au avut nevoie de ajutorul specialiştilor. Printre ei, mulţi copii şi adolescenţi. Citeşte mai mult.
4. Adopțiile, blocate de pandemie, dar şi de birocraţie
Pandemia a anulat şi cea mai mică şansă a copiilor abandonaţi să îşi găsească părinţi. Vizitele în centre de plasament au fost interzise şi astfel, procedurile de adopţie blocate total. Asta în condiţiile în care oricum adopţiile în România sunt o aventură traumatizantă şi mult prea lungă atât pentru copii cât şi pentru părinţi. Citeşte pe larg.
5. În imagini: Apariţie neobişnuită a unor şacali aurii într-o pădure din Iaşi
Apariţie spectaculoasă în pădurea Dobrovăţ din Iaşi. Este vorba despre o pereche de şacali aurii, animale care trăiesc în special în Delta Dunării. În timp ce specialiştii sunt fascinaţi, sătenii fac haz de necaz. Vezi video.
Prognoza meteo pentru astăzi
Vreme caldă si în vestul şi nordul ţării, precum şi în zonele de munte. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp.
În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat îndeosebi după-amiaza. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade. Dimineaţa, în Dobrogea vor mai fi condiţii de ceaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰