Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Studenţii îşi caută de muncă, după tăierea burselor. "Mi-ar plăcea şi un job part time"

Fără burse și cu taxe mai mari la universităţi, studenţii n-au încotro şi îşi caută un loc de muncă. Oferta e limitată și șanse reale au doar cei din anii terminali. Mulţi caută joburi part time şi nu renunţă la timpul pentru distracţie.

de Alex Prunean

la 02.10.2025 , 20:51

Mara, studentă în anul doi la Facultatea de Științe Economice, caută un job în marketing. Nu poate lucra mai mult de 4 ore pe zi și, pentru moment, pune experiența mai presus de bani.

"Am căutat mai mult un intership pentru facultate, pentru că programul nu îţi permite neapărat să ai un full-time job şi mai puţin part-time ai găsi. Mi-ar plăcea şi un job part-time dacă ar fi, dar din câte am observat sunt foarte puţine variante" a explicat Mara.

Andrada, studentă la master, vrea un job full-time.

Articolul continuă după reclamă

Andrada: Pe marketing mi-ar plăcea. 

ReporterŞi ai găsit ceva?

Andrada: Din păcate nu, dar s-au ivit câteva posibilităţi, iar acum aştept un răspuns din partea angajatorilor. 

ReporterCum o să împarţi şi şcoala şi munca?

Andrada: Dimineaţa la birou, după-masă la facultate.

Mulţi studenţi au început să-şi caute un loc de muncă după tăierea burselor

"În primele două săptămâni după anunțul că bursele vor fi reduse și taxele mărite, numărul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care au început să își caute un loc de muncă a crescut cu 39%, arată un studiu. 70% dintre ei au căutat job-uri cu program de 1-2 ore/zi sau de la distanță" a explicat reporterul Observator Alex Prunean.

Avantaj au studenții care au cursurile online, pentru că pot lucra full-time.

"Deja cam trebuie să începem să ne găsim un loc de muncă şi să încercăm să ne punem viaţa şi viitorul în prim-plan. Deja ne permite şi orarul şi trebuie să găsim şi anumite oportunităţi" a explicat studentul Flaviu.

Ce fel de locuri de muncă îşi doresc studenţii

Angajatorii le oferă studenților ce își doresc cel mai mult: flexibilitate.

"Oferim această posibilitate de lucru de acasă, lucrula birou doar opt zile pe lună. De asemenea, pentru studenti e foarte important sa poata sa inceapa poate mai târziu, să poată să meargă la examene fără să fie penalizaţi la locul de muncă" a explicat Mădălina Filipaş, consultant junior HR.

Sunt şi studenti care fac intership-uri în străinătate, mai ales în perioada vacanţelor.

"Un intership este o experienţă foarte faină. Te dezvoltă foarte mult pe partea asta de experienţă profesională. Este ca un univers aparte, pentru că eşti în altă ţară şi cunoşti oameni noi" a spus o studentă.

Un studiu arată că doar 2,3% dintre tinerii din România lucrează în timp ce studiază, față de peste 25% cât este media Uniunii Europene.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Studenţii îşi caută de muncă, după tăierea burselor. "Mi-ar plăcea şi un job part time"