Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Studenţii şi profesorii de la Universitatea din Bucureşti, în grevă japoneză, în urma deciziei Ministerului Educaţiei Naţionale de a reduce locurile bugetate

Studenţii şi profesorii facultăţilor Universităţii din Bucureşti vor intra de joi în grevă japoneză, în semn de protest faţă de reducerea locurilor bugetate.

de Redactia Observator

la 18.04.2018 , 15:56

Studenţii şi profesorii de la Universitatea din Bucureşti, în grevă japoneză Studenţii şi profesorii de la Universitatea din Bucureşti, în grevă japoneză, în urma deciziei Ministerului Educaţiei Naţionale de a reduce locurile bugetate

Studenţii şi profesorii facultăţilor din cadrul Universităţii din Bucureşti vor intra de joi în grevă japoneză în semn de protest faţă de decizia Ministerului Educaţiei Naţionale de a reduce numărul locurilor bugetate în universităţile din Consorţiul Universitaria.

"Prin votul unanim al Senatului Universităţii, astăzi (miercuri, n.r.) s-a decis că de mâine, 19 aprilie, cadrele didactice şi studenţii UB vor protesta prin grevă japoneză faţă de decizia Ministerului Educaţiei de a reduce numărul de locuri subvenţionate acordate UB”, a anunţat miercuri decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Mihai Coman.

Astfel, studenţii şi profesorii vor purta pe braţe banderole albe, iar cursurile se vor ţine conform orarului.

Articolul continuă după reclamă

Şi studenţii Universităţii de Vest din Timişoara au intrat în grevă japoneză. Studenţii spun că sunt ignoraţi de către Ministerul Educaţiei Naţionale, în pofida încercărilor de a atrage atenţia asupra repartizării netransparente a locurilor bugetate la licență și masterat, respectiv a granturilor doctorale pentru anul universitar 2018-2019.

”Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT), ca singură organizaţie sindical-studenţească constituită la nivelul Universităţii de Vest din Timişoara, porneşte, în spirit de solidaritate cu studenţii celorlalte patru universităţi din Consorţiul Universitaria (Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi), o grevă japoneză pentru a-şi exprima, încă o dată, dezamăgirea faţă de felul în care universităţilor de elită din România le-au fost tăiate un număr considerabil de locuri bugetate, ducând la diminuarea bugetului alocat procesului educaţional şi serviciilor dedicate studenţilor”, se arată într-un comunicat al studenţilor.

Ministerul Educaţiei a publicat repartiţia preliminară a locurilor bugetate din anul I pentru studii universitare de licenţă, pentru forma de învăţământ cu frecvenţă, în anul universitar 2018 – 2019. Toate universităţile din Consorţiul Universitaria, care a criticat de mai multe ori derapajele guvernelor PSD, primesc din septembrie mai puţini bani de la stat pentru licenţă.

Astfel, Universitatea din Bucureşti va avea din septembrie un total de 4.250 de locuri pentru anul I, cu 60 de locuri mai puţine decât anul trecut, Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul din Bucureşti va avea 40 de locuri, cu 43 de locuri mai puţine decât anul trecut, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca va avea 4.790 de locuri, cu 29 de locuri mai puţine decât anul trecut, în timp ce Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi va avea 3.400 de locuri bugetate, cu 25 de locuri mai puţine decât anul trecut, Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) va avea 2.750 de locuri, cu 20 de locuri mai puţine decât anul trecut, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (SNSPA) - 735 de locuri, cu 15 locuri mai puţine decât anul trecut.

De asemenea, Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă din Braşov va avea în total 159 de locuri, cu 12 de locuri mai puţine decât anul trecut, iar Universitatea de Vest din Timişoara va avea 2.105 de locuri, cu 10 locuri mai puţine decât anul trecut.

Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a anunţat că va da în judecată Ministerul Educaţiei pentru că a redus numărul locurilor bugetate şi a vorbit despre "triumful mediocrităţii şi al găştilor politice", afirmând că nu există nicio justificare raţională pentru reducerea numărului de locuri repartizate pentru anul 2018-2019 la toate cele trei studii de licenţă şi că aceasta va afecta foarte mult Universitatea Bucureşti.

La doctorat, spunea Mircea Dumitru, reducerea va avea un impact de peste 3,6 milioane de lei, în timp ce la master şi la licenţă - 5,4 milioane de lei. El afirmă, ironic, că le va recomanda studenţilor să îşi facă masteratul sau doctoratul la tractoare sau la ingineria motostivuitoarelor, "fără ifose de ştiinţe umaniste”, adăugând că, oricum, pentru a conduce România au nevoie doar de o diplomă de inginer "luată de la universităţi de anticameră politică”. 

În replică, Ministerul Educaţiei a acuzat Universitatea Bucureşti că dezvoltă programe mai degrabă pentru a crea norme pentru cele 1.267 de cadre didactice titulare, decât pentru a răspunde cerinţelor pieţei muncii cu privire la absolvenţi, spunând că este "surprinzător" că ARACIS a acordat acestei instituţii de învăţământ superior, la cea mai recentă evaluare instituţională, calificativul "grad de încredere ridicat”.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a declarat, luni, că cifrele de şcolarizare pentru anul universitar 2018 – 2019 care au fost prezentate până acum sunt cifre ”preliminare” care vor suferi modificări la alocarea finală. Popa afirma că pentru prima dată există o fundamentare a acestor cifre, alocându-se locuri speciale pentru domeniile prioritare şi pentru elevii care provin din mediul rural, dar precizează că s-a ţinut, totuşi, cont de repartzările istorice de până acum, în proporţie de 90 la sută chiar în ceea ce priveşte studiile de licenţă.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Studenţii şi profesorii de la Universitatea din Bucureşti, în grevă japoneză, în urma deciziei Ministerului Educaţiei Naţionale de a reduce locurile bugetate